Terminaţi cu circul, fetelor !

Demisia Gabrielei Manea de la cârma echipei feminine de handbal Ştiinţa Bacău începe să capete aspecte de dramoletă. Handbalistele băcăuane nu mai par preocupate de sport ci de tot soiul de acţiuni care să le aducă în atenţia presei.  Din  păcate, nu acele acţiuni de la semicerc, unde au mari probleme, ci tentative tardive şi infantile de a o readuce la echipă pe fosta lor antrenoare. Care s-a exprimat foarte clar: „Dacă voiau să mă ţină la echipă o făceau nu cu vorbe, ci cu fapte. Chestii din astea cu doamna profesoară, vă respectăm, vă iubim, le aud de doi ani jumate. Eu aveam nevoie de fapte.” Care fapte n-au venit nici în ceasul al treisprezecelea, băcăuancele pierzând acasă un meci care se putea câştiga. În loc să-şi pună acum poalele-n camerele de luat vederi ale presei locale, domnişoarele handbaliste ar fi trebuit să câştige meciul cu Rapid şi nu s-ar mai fi ajuns aici.

Pe de altă parte, şi atitudinea conducerii clubului ridică o mulţime de semne de întrebare.  Nu s-a reuşit legitimarea unui portar liber de contract. Sau nu s-a vrut? Demisia Gabrielei Manea a fost acceptată cu ochii închişi, deşi era evident că tehniciana era ultima vinovată. În schimb, se afirmă acum că Oana Bondar s-ar putea întoarce la echipă. O grupare de bun simţ n-ar mai primi-o pe cea care, practic, a generat toată această criză şi care sâmbătă se hlizea sfidător sub privirile mult prea tolerantului public băcăuan.

Din păcate, răul a fost făcut. Aşa că, atâta timp cât nu e totul pierdut, LĂSAŢI PROSTIILE ŞI LA TREABĂ !

4 comentarii la „Terminaţi cu circul, fetelor !”

  1. Adevarat cu patima si fara menajamente!
    Spera cineva sa primeasca raspunsuri la intrebarile adresate conducerii clubului?Oare cine a declansat toata nebunia asta?Chiar numai Oana Bondar?Nu cumva se repeta scenariul din vara?

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.