Veşti bune pentru Vasile Stângă: Portarul Barcelonei nu a primit drept de joc pentru Bosnia !

Cotidianul spaniol „Marca” anunţă că portarul echipei spaniole de handbal masculin FC Barcelona, Daniel Saric (32 de ani), nu va putea evolua pentru Bosnia-Herţegovina în turneul de calificare la play-offul Campionatelor Mondiale de Handbal din 2011. Decizia aparţine Federaţiei Europene de Handbal şi este motivată prin neîndeplinirea unor condiţii regulamentare de către portarul Barcelonei, care a mai evoluat în trecut pentru naţionala Serbiei şi Muntenegrului.

În aceste condiţii, Saric a fost nevoit să plece din cantonamentul naţionalei bosniace, care se pregăteşte pentru turneul de baraj din Finlanda, unde va participa şi naţionala României. Hotărârea forului european avantajează selecţionata pregătită de Vasile Stângă, în contextul în care Bosnia este principalul adversar al echipei noastre la competiţia de săptămâna viitoare.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.