Handbal masculin, Liga Naţională: DERBY DE MOLDOVA (Ştiinţa MD Bacău – Univ. Bucovina Suceava, 6 decembrie, ora 11.00, Sala Sporturilor Roman)


Handbaliştii băcăuani n-au timp să respire după extraordinarul succes obţinut joi, la Chiajna, împotriva Stelei. Asta fiindcă duminică au o nouă confruntare cu un adversar tare, poate mai tare decât Steaua, este vorba de Bucovina Suceava. E adevărat că sucevenii au pierdut suprinzător etapa trecută la Cluj, 29-30, dar la finalul unui meci cu scandal. La fel de-adevărat este că, după numirea în funţia de selecţioner, antrenorul principal al Bucovinei, Petru Ghervan, a cam împrumutat din manierele lui Gheorghe Tadici în comportamentul cu arbitrii.
Ştiinţa e obligată să tranşeze în favoarea ei derby-ul de mâine, pentru a confirma că victoria cu Steaua n-a fost întâmplătoare şi pentru a rămâne în preajma podiumului. Pentru asta, sperăm în revenirea „aripii drepte” a atacului, care a cam rămas datoare de ceva timp. Sandule, Marius, ce ziceţi ?
Interesant e că săptămâna trecută s-au întâlnit în campionatul Ucrainei şi viitoarele adversare din Cupa Challenge ale Bacăului şi Sucevei, Motor Zaporoje şi Burevestnik Lugansk. Viitoarea adversară a Ştiinţei, care a jucat acasă, s-a impus la limită, 28-27, rezultat pe care ni-l dorim şi noi în confruntarea de duminică.
Suporterii băcăuani sunt aşteptaţi în număr cât mai mare la Roman pentru a-şi susţine echipa în dificila partidă cu sucevenii.
Meciul Ştiinţa Bacău – Bucovina Suceava a fost încredinţat unei brigăzi de arbitri alcătuită din Robert Harabagiu şi Silviu Stănescu, care arbitrează echipa băcăuană pentru a patra oară în acest campionat!
Meciul de la Roman va fi live text pe bacaulsportiv.ro, duminică, 6 decembrie, de la ora 11.00.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.