Băieţii de la Ştiinţa sunt aşteptaţi cu braţele deschise la Roman


Începerea lucrărilor de modernizare la Sala sporturilor din Bacău îi obligă pe handbaliştii pregătiţi de Otto Hell şi Gabriel Armanu să joace partidele care au mai rămas din turul campionatului de pe teren propriu în Sala Sporturilor din Roman.
Construită cu prilejul celebrului program al celor 400 de săli de sport, arena romaşcană a trecut recent printr-un proces de modernizare al suprafeţei de joc. Capacitatea săli este una destul de mică, doar 300 de locuri şi cu siguranţă va fi neîncăpătoare la partidele Ştiinţei Bacău.
Având echipă de Liga Naţională la feminin, semifinalistă a Challenge Cup în 2006, romaşcanii aşteaptă cu mare interes partidele din liga de elită masculină, galeria echipei HCM Roman manifestându-şi intenţia de a-i încuraja pe handbaliştii băcăuani.
Cert este că, în cele trei jocuri pe care le vor disputa la Roman, Ştiinţa va avea parte de săli pline şi de susţinere. Prima ocazie, sâmbătă, 14 noiembrie, de la ora 11.00, cu Politehnica Timişoara. Pentru suporterii băcăuani interesaţi, bacaulsportiv.ro va oferi live evoluţia scorului din partida de sâmbătă.
sala roman

0 comentarii la „Băieţii de la Ştiinţa sunt aşteptaţi cu braţele deschise la Roman”

  1. rugam primaria din roman sa anunte romascanii sa nu aiba initiative de a viziona acest meci, dat fiind numarul redus de locuri si marimea galeriei bacauane. daca vor cei din roman musai, sa stea in spatele portii!

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.