Declarații după Știința Bacău – Volei Alba Blaj 0:3

Florin Grapa

Echipa noastră nu mai e cea care credeam că o să fie, poate în ultima parte a campionatului să ne revenim. În play-off  s-ar putea și îmi doresc să jucăm mai bine decât o facem acum.  Sigur

că a contat și faptul că nu am avut-o la dispoziție pe Sabina Miclea, dar aș fi ipocrit să spun că am fi jucat mult mai bine cu ea în teren, chiar dacă poate că ar fi adus un plus la blocaj, unde Ivana Zburova n-a contat. Blajul e o echipă serioasă, cu trăgătoare foarte puternice, care au speculat și acest lucru. Mai există un aspect: noi ne antrenăm preluarea cu serviciile noastre, iar adversarul vine cu serviciul lui, pe care l-ați văzut, nu că aș vrea să scuz preluarea. Îmi pare rău, eu sper să revenim, știu că publicul este dezamăgit, dar eu sper, totuși, ca la final să ne clasăm mai bine decât anul trecut, adică mai sus de locul 4. Florin Grapă

Darko Zakoc

Niciodată nu m-aș fi așteptat la o victorie atât de ușoară aici, la Bacău, mai ales că toată lumea știe calitatea echipei gazdă. Cred că Știința nu a jucat azi la adevărata ei valoare, probabil că la asta a contribuit și absența Sabinei Miclea, lucru care a făcut meciul mai ușor pentru noi. E o victorie care confirmă rezultatele noastre din ultimul timp, inclusiv victoria mare cu Krasnodar, din Champions League. Pentru noi e important că menținem o diferență de 7 puncte față de Târgoviște și CSM București și sper că vom continua la fel. Cât despre prietenul meu, domnul Grapă, un mare antrenor, îi doresc lui și echipei mult succes în continuare. Darko Zakoc

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.