Lecția lui Čutura / CSSM Bacău – HC Dobrogea Sud Constanța 28-36 (15-22)

CSSM Bacau - HC Dobrogea SudHandbaliștii de la CSSM Bacău au pierdut fără drept de apel derby-ul cu HC Dobrogea Sud, disputat sâmbătă seara, pe teren propriu. Și nu atât înfrângerea a fost supărătoare, cât maniera categorică în care constănțenii s-au impus. Faptul că o echipă cu un ”7” de start având media de vârstă de 35 de ani defilează prin eșalonul secund și, mai mult, se califică în Final Four-ul Cupei României, spune multe despre nivelul handbalului nostru masculin. Revenind la partida de sâmbătă, ținând cont de felul în care au decurs partida tur și amicalul din iarnă, ar fi fost de așteptat ca tinerii handbaliști băcăuani să pună ceva probleme constănțenilor. Am rămas doar cu așteptările și cu o evoluție slabă, care a făcut ca formația pregătită de Bogdan Voica să rămână cu zero victorii din cele 4 meciuri tari ale sezonului, cu Constanța și Suceava. În astfel de condiții, a vorbi despre promovare pare o glumă.

Băcăuanii au fost în joc doar în primele 10 minute, fiindcă din minutul 11 au apărut la rampă greșelile. Multe de tot. HC Dobrogea Sud a rămas atunci în 4 jucători de câmp, după ce Vujadinovic și Rakcevic au fost eliminați, cel de-al doilea stând pe bancă chiar 4 minute din cauza protestelor vehemente. Ei bine, după 4 minute de superioritate, de la 6-6, tabela arăta 7-9. În continuare, defensiva băcăuană fost de un ridicol sublim, însă nici poarta nu a funcționat. Pe faza de atac, elevii lui Bogdan Voica au fost descumpăniți de apărarea avansată a adversarilor, ”vânzând” numeroase mingi, așa se face că oaspeții au intrat la cabine cu un meritat avantaj de 7 goluri. Antrenorul băcăuan a spus după meci că apărarea avansată a constănțenilor n-a fost o surpriză. Asta înseamnă că există o MARE problemă la CSSM.

În repriza secundă, dobrogenii s-au limitat la a-și conserva avantajul și au făcut-o cu succes. Notabile au fost doar două momente. Primul a fost cel din minutul 35, când Tamaș a apărat un 7 metri executat de Toma. În amintirea vremurilor apuse. Al doilea n-a fost deloc plăcut: Buricea a arătat că a îmbătrânit degeaba, răspunzând ca un golan unei apostrofări din tribune. În rest, să sperăm că băcăuanii au învățat ceva din lecția de handbal pe care Dalibor Cutura (40 de ani și 9 luni) le-a predat-o gratis. Un singur aspect pozitiv în tabăra băcăuană: evoluția juniorului Ionuț Broască. Poate că ar fi trebuit folosit și Dragoș Hanțaru, mai rău n-avea cum să iasă. Și a mai fost ceva: reacția extraordinară a publicului băcăuan, care și-a aplaudat favoriții, în pofida înfrângerii usturătoare. O altă lecție primită de handbaliștii CSSM-ului.

CSSM Bacău: Tamaș, Bobeică, Rusu – Buinenko (8 goluri), Broască (6), Câmpan (4), Moisă (4), Rață (2), Gal (2), Popia (1), Dumitriu (1), Cotinghiu. Antrenor: Bogdan Voica.

HC Dobrogea Sud: Stănescu – Cutura (9), Angelovski (7), Vujadinovic (7), Buricea (4), Rakcevic (3), Toma (3), Săulescu (2), Munteanu (1), Bologa, Bodnărescu. Antrenor: Djordje Cirkovic.

Aruncări de la 7 metri (transformate): 6 (4) – 6 (4). Minute de eliminare: 10-18.

Arbitri: Ionuț Barbu și Adrian Manafu (București).

3 comentarii la „Lecția lui Čutura / CSSM Bacău – HC Dobrogea Sud Constanța 28-36 (15-22)”

  1. Cand a pierdut HCM la BACAU?
    Nici fostii jucatori, care au intors spatele clubului anul trecut si au plecat care pe unde au nimerit… nu au reusit sa castige in fata lui CUTURA&co! nici macar acasa!!!!
    Si acum este normal sa punem la zid o echipa de baieti tineri ?
    Nu cred ca e cazul sa facem asta..Si-a spus cuvantul experienta !
    Au pierdut in acest an si echipe de liga in fata lui CUTURA&co !
    Sa-i incurajam si sa-i sustinem pe baietii nostri !
    Va dorim mult succes la baraj si speram sa duceti aceasta echipa in primul esalon pentru ca sunteti mai buni decat multe echipe care evolueaza acum in liga nationala!

    1. 1. HCM a pierdut de multe ori la Bacău. 2. Nu i-a pus nimeni la zid, dar, atunci când o echipă joacă prost, e criticată, așa e normal. Găsitul de scuze pentru înfrângere nu le face decât rău.

  2. De un „ridicol sublim”vorba reporterului este si „marele” antrenor Bogdan Voica.
    Dar ,unde sunt toti suporterii de alta data care tunau si fulgerau la meciuri cu mult mai putin penibile decat acesta?S-au le-a scazut pretentiile si lor si inghit astfel de meciuri rusinoase ?
    Merituosul staf al acestei echipe este cam confuz:noi nu mai intelegem cine sunt antrenorii si cine sunt managerii la aceasta echipa.Cred ca ar trebui clarificate aceste lucruri ca sa stim si noi suporterii cui ne adresam..

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.