Declarații după partida Știința MD Bacău – Poli Timișoara 25-21

Sorin BirzaSorin Bîrză: ”Din punctul nostru de vedere a fost un meci foarte bun, după care felicităm toți băieții pentru cum au depășit problemele înainte de acest meci. Aceștia s-au mobilizat excepțional și au jucat foarte bine.  Fiecare dintre jucătorii care au fost în teren a făcut maxim din tot ceea ce putea face în acel moment pentru a câștiga și pentru a demonstra că iubește această echipă, acest oraș și că vrea neapărat să câștige toate meciurile. Despre problemele legate de fonduri, finanțare, datorii, proiect, ar trebui să vorbiți cu domnul Puiu Ciobanu, eu doar am enunțat faptul că pe anul 2015 nu s-a primit niciun salariu, iar foarte mulți jucători sunt amenințați cu evacuarea. Din ce știu eu din anii trecuți, la sfârșitul lunii martie se aștepta să se intre banii din noul proiect. În momentul de față știu că noul proiect nu este încă depus și eu cred că orice aprobare de proiect durează minim o lună, poate spre două până intră banii. Acesta este un punct de vedere personal și repet, domnul Ciobanu știe mult mai bine despre ce este vorba. Eu am fost o portavoce a jucătorilor prin ceea ce am declarat miercuri. Da, este adevărat că în săptămâna ce a trecut am făcut un singur antrenament în formulă completă. Toată săptămâna un grup important de jucători s-a antrenat în fiecare zi, iar băieții au reușit să depășească problemele pentru acest meci, psihice mai ales. Acesta a fost un meci de abordare pshică, ce am jucat noi astăzi. Ca să nu se creadă că am exagerat, echipa a doua nu a reușit să facă deplasarea la Galați, adică probleme financiare avem și asta se vede. La 1 aprilie jucătorii care locuiesc în apartamente închiriate s-ar putea să fie evacuați și în momentul acela nu vor putea sta în mașină, ci vor pleca. Din acest motiv am spus că acesta ar putea fi ultimul joc al echipei în această formulă, deoarece de la 1 aprilie nu se știe ce se va întampla. ”

Pero Milosevici

Pero Milosevic: ”În primul rând, vreau să felicit echipa din Bacău pentru jocul bun prestat astăzi. În plus, vreau să felicit jucătorii și staff-ul tehnic pentru cum au depășit problemele extra-sportive. Sper ca acest oraș cu acest public minunat să continue și să aibă rezultate bune. Problema nostră din acest meci a fost faptul că am făcut prea multe greșeli tehnice și am avut 18-19 aruncări la poartă fără gol, iar din acest motiv am fost mereu în spatele adversarului. Am avut și câțiva jucători accidentați, deci nu am avut toată echipa disponibilă pentru acest meci. Cred că Bacăul a jucat mai bine decât noi și în atac, dar și în apărare. În apărare echipa mea nu a respectat indicațiile tactice, iar pe lângă asta am avut situații de om în plus în care nu am marcat. Am avut și cateva aruncări în bară, neavând noroc. Cu siguranță, problemele noastre au fost greșelile tehnice și aruncările ratate. În apărare nu am jucat așa de rău, dar unii jucători nu au respectat indicațiile până la final și au permis gazdelor să înscrie goluri ușoare pe contraatac. Cei doi arbitri sunt în elita Europei, știu că sunt foarte buni, dar astăzi nouă ne-au acordat eliminările mai ușor și nici forțările în atac și pașii nu au fost fluierați la fel pentru ambele echipe. ”

Ionut RotaruIonuț Rotaru: ”Ne așteptam la o replică bună din partea adversarilor, știam că matematic mai aveau ceva șanse pentru a prinde play-off-ul și atunci fiecare s-a mobilizat pentru a-și face treaba ca profesionist. Aveți dreptate în legătură cu informațiile pe care le aveți legate de antrenamente, dar noi am fost la sală și fiecare și-a făcut un program separat, nu am venit la sală și apoi am plecat. A fost o formă de protest prin care noi am vrut să tragem un semnal de alarmă. Noi, în acest moment, nu avem nicio certitudine legată de situația de la echipă, nu că ar conta situația financiară, pentru că noi trebuie să ne facem treaba în teren. Vă dați seama că noi nu putem ieși cu pancarde și să spunem că nu am luat banii și am așteptat sperând că va fi aceeași situație din anii trecuți. Noi așteptăm doar o certitudine. La nivelul echipei se știe că proiectul nu este aprobat, iar celelalte lucruri mă depășesc. Dacă nu avem nicio certitudine, în două luni s-ar face luna mai și vă dau un exemplu: eu vreau să continui aici, dar pot să aștept până în mai? Suntem în continuare dedicați 110% echipei, ne facem treaba, astăzi am reușit să câștigăm și încercăm să facem o surpriză și la București. Am vorbit cu toții, ne-am consultat și am ajuns la concluzia că trebuie să fim profesioniști până la capăt și nu ne ajută să facem altceva decât ceea ce știm.”

Cristian Fenici

Cristian Fenici: ”Am întâlnit o echipă bună, noi am venit să câștigăm, dar am făcut prea multe greșeli și acest lucru ne-a costat. După părerea mea, greșelile personale au făcut diferența, ei au greșit mai puțin decât noi și au meritat victoria. Nu ne așteptam să fie un meci mai ușor din cauza problemelor prin care trec, deoarece alte echipe au probleme mai mari. Poate dacă aveau probleme mai mari jucau și mai bine, aceasta fiind o motivație în plus să joci mai bine. La Timișoara suntem cu salariile în grafic. ”

 

 

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.