Judo / Trei medalii băcăuane la naționalele de Ne-Waza

CN Ne-waza 2014
În perioada 3-5 octombrie, s-a desfăşurat în Sala Polivalentă din Drobeta Turnu Severin, finala C.N. Ne-Waza (lupta la sol) – individual pentru categoriile de vârstă U16, 14, 12 (m+f). Au participat aproape toate cluburile din ţară cu un total de aproximativ 400 de sportivi (m+f).
Concursul s-a desfăşurat pe 6 spaţii de luptă regulamentare de 6/6m. Noutatea a fost că după fiecare categorie de vârstă s-a făcut premierea primilor clasaţi pe primele trei locuri, care au primit diplome din partea F.R.Judo, iar campionii categoriilor de greutate au primit şi tricouri de campioni ai României pe 2014.
Sportivii de la SCM Bacău şi J.C.Royal Bacău s-au comportat foarte bine deşi se putea şi mai bine, obţinând următoarele rezultate :

medalie de aur – Prosie Dragoş – 50 kg.U14

medalii de argint Moisei Ştefan – + 46 kg.U12 și Tamba Cosmin – 66 kg. U16

locul VII – Herciu Antonio – 46 kg. U16, Puşcaşu Ionuţ – 55 kg. U16, Irimescu Rareş – 60 kg. U14, Burcă Alex. – 66 kg. U16, Drobotă Alex. – + 66 kg. U16.

În unanimitate, antrenori şi sportivi au fost de părere că acest concurs s-a desfăşurat în condiţii foarte bune.
În perioada 10-12.10.2014, sportivii de la SCM – Judo Club Royal vor participa la un Turneu Internaţional de judo în localitatea Sângerei (reşedinţă de raion), Republica Moldova.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.