Update: Nouă băcăuani s-au calificat în finalele Campionatelor Naționale de Box


Gala semifinalelor Campionatelor Naționale de Box a adus pugiliștilor de la CSM Bacău 2010, pregătiți de Relu Auraș și Nicolae Cara, opt calificări în finalele de vineri. De altfel, finala categoriei 52 kg. va fi una 100% băcăuană, între Maike Cioacă și Alin Leucean. Din păcate, nici gala de azi nu a fost lipsită de incidente, provocate tot de delegația din Ploiești. Astfel, în semifinala de la categoria 81 kg,, dintre Tiberiu Porcoi (Petrolul Ploiești) și Ionuț Bodilcu (Farul), boxerul ploieștean s-a enervat teribil pe arbitrul de ring, care i-a atras atenția pentru lovituri nepermise, și-a scos mănușile și casca, le-a trântit în ring, după care a coborât și a lovit violent cu piciorul un ghiveci cu flori, fiind cu greu liniștit de forțele de ordine. Se pare că la Ploiești e școală de huligani, nicidecum de box, după ce s-a văzut zilele acestea la Bacău. Înainte de debutul galei, am mai avut o surpriză neplăcută, la categoria 69 kg. băcăuanul Orlando Chirvase fiind înlocuit de ploieșteanul Georgian Popescu, în urma unei dubioase contestații depuse aseară și rejudecată în favoarea petrolistului, aspect asupra căruia vom reveni într-un alt material. În semifinala de astăzi, însă, Popescu a fost bătut măr de Cătălin Paraschiveanu, dar pugilistul ploieștean n-a avut decența să piardă cu demnitate, smucindu-se din mâna arbitrului de ring la anunțarea deciziei.
Să sperăm că gala finalelor, care va avea loc vineri, de la ora 18, și la care este așteptat și Lucian Bute, va oferi celor prezenți spectacole doar în ring, nu și în afara lui.
Iată rezultatele complete ale semifinalelor:

Categoria 49 kg.
Ovidiu BERCEANU (CSM Reșița) b.p. Enver AMIȘ (Farul)
Ștefan CAȘLAROV (CSM Bacău 2010) b.p. Andrei LOGOȘ (CSS Sighet)

Categoria 52 kg.
Maike CIOACĂ (CSM Bacău 2010) b.p. Sabin PETREA (CSM Brăila)

Alin LEUCEAN (CSM Bacău 2010) b.p. Iulius POCZO (Dinamo)

Categoria 56 kg.
Cătălin GHEORGHE (Compet) b.p. Alexandru MARIN (CFR Iași)
Veronel TĂRĂU (Pandurii Tg. Jiu) b.p. Ionuț Băluță (CS Năvodari)

Categoria 60 kg.
Cătălin SANDU (CSM Bacău 2010) b.p. Dragoș MARIN (CSM Iași)

Adrian ALEXANDRU (CSM Călărași) b.p. Alexandru CUCIUREANU (CSM Bacău 2010)

Categoria 64 kg.
Georgian Nyeki (Silva Arad) b.p. Irinel OLARU (CSM Bacău 2010)

Daniel BĂDULESCU (Dinamo) b.p. Marian CREȚU (CSM Brașov)

Categoria 69 kg.
Ionuț GHEORGHE (Farul) b.p. Flavius BIA (Banatul Timișoara)
Cătălin PARASCHIVEANU (CSM Bacău 2010) b.p. Georgian POPESCU (Petrolul Ploiești)

Categoria 75 kg.
Bogdan JURATONI (Dinamo) b.ab.3 Dragoș TIMOFTE (CS Muscel)
Alexandru Vanță (CSM Craiova) b.inf.adv. 1 Alexandru Bibiricea (CSM Reșița)

Categoria 81 kg.
Alexandru CRISTOFOR (CSM Bacău 2010) b.p. Georginel HĂU (Dinamo)

Ionuț BODILCU (Farul) b.ab.2 Tiberiu PORCOI (Petrolul)

Categoria 91 kg.
Constantin BEJENARU (CSM Bacău 2010) b.p. Bogdan NICOLAE (Steaua)

Petrișor GĂNĂNĂU (Pandurii Tg. Jiu) b.p. Cezar JURATONI (Dinamo)

Categoria +91 kg.
Mihai NISTOR (CSM Bacău 2010) b. rănirea adv. 2 Adrian POPUTEA (CSM Zalău)

Mădălin NICOLAE (Petrolul) b. nepr. Adrian MOTORGA (Pandurii Tg. Jiu)

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.