Mirela Toma: ”Sper ca la Bacău să am liniștea pe care n-am avut-o la Rulmentul”


Una dintre cele mai experimentate handbaliste transferate de CSM Bacău 2010 este Mirela Mirabela Toma, în vârstă de 26 de ani. Fostă jucătoare a Universității Reșița și, în sezonul trecut, a Rulmentului Brașov, Mirela s-a clasat în sezonul trecut a șasea în clasamentul golgeterelor Ligii Naționale, cu 145 de goluri marcate. Iată, în cele ce urmează, interviul acordat presei băcăuane de handbalista originară din Focșani.

Rep.: Ce te-a determinat să alegi CSM Bacău ?

Mirela Toma: În primul rând, doamna antrenoare care m-a contactat, dar și staff-ul, care mi s-a părut a fi format din niște oameni de încredere. Având în vedere aceste lucruri, mi-am zis ”de ce nu?”.

Rep.: Ce obiective personale și cu echipa ai pentru sezonul următor ?

M.T.: Personal, eu îmi doresc cât mai mult, dar întotdeauna m-am bazat pe echipă, deoarece fără colege eu nu pot face nimic. Sunt un pic mai experimentată decât ele dar, cu ajutorul lor, sper să urcăm cât mai sus și să le ajut și eu pe ele. Cu echipa, eu îmi doresc să scăpăm de retrogradare. Trebuie să fim conștienți că anul ăsta va fi foarte greu, deoarece vor retrograda patru echipe și se știe de ani de zile că echipele nou-promovate au fost candidate la retrogradare.

Rep.: Apropo de retrogradare, antrenoarea voastră a spus ieri că nici nu vrea să audă acest cuvânt…

M.T.: Păi nici noi, asta vorbeam și cu colegele mele, vreau și eu o continuitate, m-am săturat să stau un an-doi într-un loc și apoi să plec. Oricum, după oamenii pe care i-am văzut aici, bănuiesc că va fi altceva decât la Brașov.

Rep.: Anul trecut ai fost una dintre golgeterele campionatului, îți vei depune din nou candidatura la titlul de golgeteră ?

M.T.: Am jucat la Reșița și am fost aproape, la Brașov m-am menținut foarte bine, iar acum sper să fiu cât mai sus. Aici sper să am liniștea pe care la Brașov nu am avut-o, pentru a-mi arăta adevărata valoare. Nu poți lucra cu un colectiv numai sub presiune, acesta e și motivul pentru care am ales să lucrez cu doamna Manea.

Rep.: Faptul că sunteți un nucleu mai numeros de la Rulmentul va contribui la omogenizarea mai rapidă a echipei ?

M.T.: Da, într-o echipă omogenitatea contează mult. Va depinde și de cerințele antrenoarei, fiindcă noi am avut un stil la Brașov, aici doamna Manea are alt stil, însă eu sper să fie bine.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.