Eliodor Voica: ”La o echipă cu bugetul Științei Bacău, simpla participare în cupele europene nu mi se pare o performanță”


La final de sezon, am realizat un interviu-fluviu cu antrenorul principal al Științei Municipal Dedeman Bacău, în care acesta vorbește despre perioada petrecută la cârma echipei băcăuane, dar și despre așteptările pentru sezonul viitor.
Rep.: Pentru început, te rog să faci un scurt bilanț al celor două luni și jumătate petrecute de tine la Bacău.

Eliodor Voica: Am găsit aici o echipă dornică de a face treabă, de a face performanță, lucru care a rămas în continuare la același nivel, cu mici fluctuații care sunt de înțeles. În schimb, m-a frapat acea atitudine de pe final, mai bine zis de la meciurile decisive, adică discrepanța dintre mobilitatea și ambiția avută în cupele europene, și atitudinea din meciul de la Oradea, care va rămâne o pată neagră în istoria acestei echipe, iar totul a culminat cu meciul din Cupa României, cu Suceava, care aș putea să spun că a lăsat pe foarte multă lume cu multe semne de întrebare.

Rep.: Spuneai că se va face o analiză. S-a făcut această analiză, ați ajuns la o concluzie, ați identificat vreo cauză a acestei inconstanțe a echipei ?

E.V.: S-a făcut o analiză, dar nu s-a identificat o cauză precisă, dacă s-ar fi găsit o astfel de cauză, sunt convins că se luau și măsurile de rigoare. Cert este că, la momentul la care eu am venit aici am spus și o repet: nu-mi place să abordez metoda ”Lăpușneanu” (”dacă voi nu mă vreți, eu vă vreau – n.n.”), pentru că o consider anormală într-un sport de echipă și de asta mă aflu aici. În continuare, eu respect acești oameni și cred că au potențialul necesar pentru a face performanță.

Rep.: Ai vreo suspiciune că ai fi fost ”lucrat” de cineva ?

E.V.: Nu mă gândesc momentan la așa ceva, deoarece eu consider că este nedemn pentru un sportiv să facă lucrul ăsta și îmi place să văd partea pozitivă a lucrurilor.

Rep.: În calitate de antrenor principal, dincolo de faptul că ai afirmat că-ți asumi responsabilitatea, ai să-ți faci vreun reproș punctual vizavi de neîndeplinirea obiectivelor echipei ?

E.V.: Aș avea să-mi fac câteva reproșuri și mă refer în primul rând la abordarea unor meciuri și aș putea să spun că aș fi culpabil, de exemplu, în cazul lui Moskalenko. În ciuda faptului că s-a antrenat cum a vrut el, poate că merita o șansă în plus în timpul unui meci, adică să mai joace câteva minute, poate că ar mai fi marcat niște goluri. Eu am considerat că ar fi fost riscant, iar ăsta a fost lucrul pe care mi-l reproșez în primul rând. În altă ordine de idei, poate că metodele mele de antrenament au fost mai spartane în unele cazuri și asta n-o neg. Dar, aș dori ca toată lumea să înțeleagă un lucru: nu se poate face performanță cu mediocritate, totul trebuie abordat la cel mai înalt nivel și la cel mai înalt standard.

Rep.: Ai vorbit de Igor Moskalenko, la care se va renunța. Un alt jucător care va pleca e Grieze, care înțeleg că nu mai intră în vederile tale. De ce ?

E.V.: Pentru că, din punctul meu de vedere, un jucător străin care vine în absolut orice campionat, trebuie să se adapteze acelui colectiv și cred că e imperios necesar pentru el să învețe cuvintele uzuale din breaslă, dar la cei doi am văzut că au probleme cu comunicarea. Vizavi de Grieze, pe mine nu m-a convins că se încadrează în planul tactic al echipei. El are un joc individual puțin orientat către laterale, nicidecum unul incisiv.

Rep.: Revin la afirmația ta după meciul de la Reșița, când ai spus că știai că veți pierde acea partidă. O să te rog să o detaliezi puțin.

E.V.: Da, am spus lucrul ăsta și am avut motivele mele să o fac.

Rep.: Trebuie să recunoști că e oarecum șocant să auzi așa ceva de la un antrenor după un meci pierdut.

E.V.: Da, știu foarte bine ce am spus și de ce am spus lucrul ăsta. Asta am simțit la momentul respectiv, am spus-o deliberat, fiindcă eu consider că trebuie să existe o legătură strânsă între echipă și antrenor, lucrurile astea trebuie să meargă numai împreună. Când am făcut această afirmație, m-am referit în primul rând la faptul că poate puțină relaxare mentală m-a condus către această declarație, iar apoi am văzut și modul de exprimare a echipei în teren.

Rep.: Deci nu a fost vorba de motive extrasportive ?

E.V.: Nu, dacă era vorba de asemenea aspecte, le semnalam de atunci și repet ce am spus mai devreme: consider că e nedemn pentru un sportiv să facă acest lucru pentru că, în primul rând, el trebuie să se reprezinte pe el însuși în teren , nu antrenorul sau bunicul.

Rep.: Cum a decurs colaborarea cu Gabriel Armanu ?

E.V.: Eu cred că a fost una foarte bună și, din partea mea, el are tot respectul.

Rep.: Ce obiective vă propuneți pentru sezonul următor ?

E.V.: Aș fi extrem de încântat să facem în primă fază, o familie și consider că venirea lui Sandu Iacob este benefică, deoarece este unul dintre cei care au participat activ la construcția acestei echipe și poate fi un catalizator.

Rep.: Iar la nivel de rezultate ?

E.V.: Rezultatele nu vor întârzia să apară dacă va fi o muncă, zic eu, conștientă. Am spus de la bun început tuturor că este nevoie de puțină răbdare, de un timp de coacere pentru formarea unei echipe, deoarece orice schimbare aduce schimbări, lucru știut de toată lumea în breaslă. Nu se poate face o echipă peste noapte. Timp de cinci ani, această echipă a avut niște rezultate, care sunt oarecum discutabile, în sensul că eu nu consider că e o performanță simpla participare într-o cupă europeană la o echipă cu un asemenea buget. Poate că eu am fost educat altfel, poate că amprenta dinamovistă rămâne vie, dar când luam locul 2 era o catastrofă, eu știu că cel mai bun e locul 1.

Rep.: Acuma, dacă tot ai adus vorba de bugete, cred că nu ne putem compara cu locul 1.

E.V.: Dar eu vreau să subliniez un lucru: nu joacă bugetul, nu joacă portofelul și nici buletinul…

Rep.: Dar joacă oamenii pe care ți-i permiți cu acel buget.

E.V.: Sigur, dar trebuie să fim obiectivi – la bază trebuie să stea pregătirea și profesionalismul fiecăruia, începând cu maseurul și terminând cu managerul.

Rep.: Care e cel mai mare regret al tău pentru sezonul recent încheiat ?

E.V.: Cel mai mare regret al meu e legat de cele două meciuri, respectiv cel de la Oradea și cel din cupă, cu Suceava, un meci decisiv care eu mă așteptam să fie abordat altfel.

Rep.: Ce posturi crezi că ar trebui acoperite în vara asta, pentru a atinge obiectivele de performanță propuse ?

E.V.: În momentul de față, eu zic că echipa are o distribuție bună, adică pe toate posturile sunt jucători valoroși, dar care încă nu și-au depășit condiția de până acum. Iar când spun lucrul ăsta, mă refer la faptul că ar trebui să fie o țintă a lor echipa națională, și atunci deja datele problemei se vor schimba.

14 comentarii la „Eliodor Voica: ”La o echipă cu bugetul Științei Bacău, simpla participare în cupele europene nu mi se pare o performanță””

  1. nu am cuvinte sa-l descriu pe eliodor voica.
    adica Moskalenko e un jucator terminat si fara viitor la stiinta,dar the little brother-prietenii stiu cine e- la 35 de ani e un super transfer si un jucator util.
    colin sa-ti ie rusine- asta se numeste NEPOTISM
    ma gandesc cum il vor mai privi jucatorii cand vor vedea ca un antrenor isi aduce la echipa fratiorul,cand cel mai normal era sa se faca oricare alt transfer.
    apropo,de ce l-am mai adus pe adi petrea pentru 2 luni daca nu avem nici cea mai mica intentie sa-l pastram in lot.DAR NOI VREM PREFORMANTA SI JUCATORI LA LOTURILE NATIONALE.
    CONTINUATI SA VISATI………E GRATIS.
    DAR PE NOI NE COSTA: TIMP,PASIUNE,NERVI SI NU IN ULTIMUL RAND BANI.

  2. Vai de mine cu cine te lauziiiiiiiiii!!!!!!!!!!!!!! atat poti spune de ultimii trei ani jucati la retrogradata ce cv impresionant………..m-ai dat pe spate 145 de goluriiiiiiiii oauuuuuuuu. si eu am jucat in curtea scolii poate am si eu loc in echipa ta. hahahah

  3. ce mare echipa sunteti, sa inteleg ca Petrea e de aceeasi valoare cu Moskalenco de va debarasati de el dupa 2 luni, reformulez ati adus un antrenor caruia ii place sa guste din licoarea lui bahus si nu prea vede realitatea, asta pentru ca moderatorii au stiut sa taie, adevarul supara stiu

  4. La Bacau nu vei fi apreciat!! Nu ai caracter. Dupa un sezon catastrofal trebuia sa pleci omule. Sa vedem cum se va impaca Iacob cu mascarici.

  5. Daca participarea in cupele europene nu e o performanta, atunci locul 6 cam cum se numeste, mare guru al handbalului??? Urat din partea ta sa arunci cu noroi in predecesorii tai.

  6. buna dimineata domnule voica sintem in vara anului 2011 si vrem sa ne asiguram ca sinteti bine sanatos.
    cred ca nu va suparati ca va verificam asa cum ne verificati si dumneavoastra nervi nostri.
    eu cred ca dumneavoastra nu prea stapaniti stiinta handbalului si stai prea departe cu domiciliul fata de bacau si cred ca si sufleteste.
    parerea mea LASANEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEE!!!!!!!!!

  7. Nu pot sa cred ce a ajuns echipa mea de suflet 🙁
    Fara Adi Petrea, fara Adi Brezan, fara transferuri bune, vom ajunge o echipa de pluton.

  8. De unde stie Domnul Colin ce bugete a avut aceasta echipa in ultimii 5 ani? E rusinos sa vorbesti de trecut daca tu nu ai participat,si sa lovesti in munca unor oameni.Se rasuceste in mormant DOREL SANIE. RUSINE.

  9. Domnule Alexandrescu Eliodor VOICA bate campii.Va rog sa pastrati acest interviu pt campionatul urmator.Dupa 2 luni de la venirea lui ca antrenor la STIINTA echipa a pierdut la ORADEA.Cu tot respectul,si maseorul daca conducea echipa nu se intampla rusinea asta.El nu are nici o vina.Reamintesc ORADEA, a realizat singura victorie din campionat acasa!!!!!!!,si el ne explica ca nu joaca buletinul si bugetul.O seara placuta.

  10. Ca sa nu mai comenteze toti si sa dea cu presupusul SANDU IACOB si cu GABRIEL ARMANU nu prea se inteleg. A existat un conflict intre ei anul trecut asta fiind si motivul pentru care a plecat IACOB. Asa ca odata cu venirea lui IACOB era normala plecarea lui ARMANU.

  11. Bai aici sunt jocuri mari,pai Moskalenco pleaca ca tre sa joace Sandu ca vine inapoi,iar Petrea tre sa plece si el sa joace fratele lui Voica noul transfer de ma doare mintea.Are 35 de ani ala mai joaca un an si ii trebuie plamani noi ca nu mai poate.Pai inseamna ca ne facem echipa de fosile si lasam cei tineri la oparte .Hai ca vin si eu ca merg pe 40 ma primiti?

Lasă un răspuns pentru Aurel Anulează răspunsul

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.