Au demarat după pauză: Știința Municipal Dedeman Bacău – Universitatea Galați 44-21 (11-7)


Știința a început seria amicalelor acestui sfârșit de săptămână sub semnul “flăcării violet”. Se pare că unul din goal-keeperii gălățenilor, echipat în violet, i-a influenţat de o manieră negativă pe handbaliștii băcăuani, aceștia ratând numeroase situații de unu la unu cu portarul. De altfel, studenților a părut că le-a lipsit concentrarea, în special în prima repriză, comițând numeroase greșeli, atât la finalizare cât si la pasare, handbaliștii gălăţeni menținându-se astfel mai mereu la un pas în spatele băcăuanilor. Aceasta până la pauză. În a doua repriză studenții au debutat în forță, desprinzându-se de la 11-7 la 15-7. Din acest moment, partida s-a îndreptat spre o victorie clară a Științei, oaspeții manifestând lipsă de răbdare la finalizare, în timp ce băcăuanii au reușit numeroase angajări cu pivotul, finalizate cu brio de Dragoș Iancu. Momentul neplăcut al serii a fost constituit de accidentarea lui Marius Bondar. Încercând o aruncare la poartă, acesta a aterizat destul de urât, acuzând dureri la glezna dreaptă şi se pare ca extrema Ştiinţei a suferit o entorsă care-l va ţine departe de teren circa 10 zile. Studenții băcăuani continuă seria meciurilor de pregătire vineri, începând cu ora 16.30, la Sala Sporturilor, în compania celor de la Dinamo Municipal Brașov.

Evoluția scorului: 0-1, 2-2, 4-2, 5-3, 6-4, 7-5, 8-6, 10-6, 11-7, 13-7, 15-7, 18-8, 20-9, 23-10, 24-11, 27-12, 30-13, 31-15, 33-16, 35-17, 38-18, 40-19, 42-20, 44-21.

Știința: Tamaș 7 interv. , Grigoraș 6, Tevzadze 4 – Ghiță 6, Bondar 5, Iancu 5, Rotaru 4, G.Bujor 4, Cadar 3, Dinescu 3, Manea 2, Grieze 2, Păunică 2, Dospinescu 2, Gurkovskiy 2, Tărâță 1, Ramba 1, Moskalenko 1, Sipos 1, M. Bujor. Antrenor: Gabriel Armanu.

Universitatea  Galați: Fuică, Andronic – Cobuz 5, Nica 3, Mîrșiu 2, Tudorache 2, Anghel 2, Albu 2, Grigore 2, Bursuc  1, Ragea 1, Costea  1, Manda, Vasilache, Anița. Antrenor: Mihai Pantea

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.