Eden Hairi: „Venim la Bacău să câştigăm”


Aflat pe drum spre Bacău, antrenorul principal al campioanei României la handbal masculin a acceptat să acorde un interviu pentru BacăulSportiv.ro despre partida de duminică.
Rep.: După două luni, reveniţi la Bacău în calitate de antrenor principal. Cu ce gânduri?
Eden Hairi: Vor fi faţă în faţă două echipe care se cunosc foarte bine şi cu siguranţă că va fi un meci disputat. Să nu uităm că ultimele confruntări de la Bacău din Liga Naţională au fost favorabile Ştiinţei: două victorii şi un rezultat de egalitate. Consider echipa din Bacău ca fiind una foarte redutabilă, cu un antrenor tânăr, pe care eu îl consider prietenul meu şi care a preluat echipa din liga secundă şi a adus-o până unde se află acum. Nu ascund faptul că venim la Bacău să câştigăm, pentru că sunt convins că putem s-o facem. Ştiu că va fi un meci foarte greu, dar avem foarte mare nevoie de această victorie, fiindcă obiectivele noastre sunt câştigarea campionatului, a Cupei României şi ieşirea din grupele Champions League. Cred că avem un lot numeros şi valoros şi putem face acest pas. Cum spuneam, ne dorim această victorie, sper să putem s-o şi reuşim.
Rep.: Care e secretul revenirii echipei din Constanţa, după numirea dumneavoastră ca antrenor principal?
E.H.: În primul rând, mă bucur enorm să putem vorbi de această revenire şi de faptul că lumea cunoscătoare de handbal apreciază faptul că s-a produs o schimbare pozitivă a echipei. Jucătorii au acum mai multă libertate din partea băncii tehnice, atât eu cât şi Alexandru Buligan le oferim încrederea şi sprijinul de care aveau nevoie şi o mai mare libertate de exprimare în teren, în special pe faza de atac. Cu toate astea, sunt meciuri şi meciuri şi această schimbare pozitivă trebuie susţinută de rezultate pozitive. Doar cu un singur rezultat, nu se poate spune că echipa joacă altceva, deşi o schimbare există.
Rep.: Vă e teamă de presiunea publicului băcăuan ?
E.H.: Nu e prima oară când jucăm la Bacău şi cam peste tot pe unde mergem jucăm în faţa unor săli pline şi ostile, pentru că toată lumea vrea să bată campioana şi mi se pare normal să fie aşa. În orice caz, suntem obişnuiţi să jucăm în astfel de săli, iar câteodată noi jucăm mai bine în faţa unui public numeros, indiferent de partea cui este acesta. Eu îmi amintesc de faptul că, la Bacău, am fost aplaudaţi de fiecare dată la scenă deschisă, publicul de acolo fiind un bun cunoscător de handbal. De aceea cred că, indiferent de rezultat, duminică după meci vom fi aplaudaţi din nou pentru calitatea jocului nostru.
Foto: constantahcm.ro.

Un comentariu la „Eden Hairi: „Venim la Bacău să câştigăm””

Lasă un răspuns la ciprian Anulează răspunsul

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.