Aventuri pe „Letea”: banner confiscat şi schimbări anapoda


Conferinţa de presă de sâmbăta trecută a lui Ciprian Panait începe să-şi capete semnificaţiile. Antrenorul Sport Clubului a enumerat mai multe probleme cu care se confruntă şi, chiar dacă a ţinut să precizeze că nu se plânge, se pare că lucrurile nu stau tocmai bine la capitolul organizatoric.
Astfel, Panait a afirmat că-şi doreşte un metodist la echipă, probabil pentru a-l înlocui pe actualul delegat care, trecând peste faptul că nu ştie să salute atunci când intră într-o încăpere, nu i-a semnalat antrenorului faptul că a încălcat regulamentul în repriza a doua a meciului cu Oţelul II. La scorul de 2-1, băcăuanii au scos de pe teren doi jucători sub 21 de ani, Pricop şi De Grood, în locul acestora intrând Milovanovic şi Doicaru. Problema e că doar sârbul îndeplinea cerinţele regulamentare de vârstă (la Liga a III-a, echipele trebuie să aibă în teren trei jucători sub 21 de ani), astfel încât, până s-a dezmeticit banca tehnică a Sport Clubului, băcăuanii au evoluat timp de circa patru minute cu doar doi jucători U-21, până la introducerea intempestivă a lui Adăscăliţei.
Aceasta a fost alta dintre problemele ridicate de Ciprian Panait la conferinţa de presă de săptămâna trecută, numărul prea mic de jucători sub 21 de ani pe care-l are la dispoziţie.
În aceste condiţii, gruparea băcăuană riscă să piardă jocul de vineri la masa verde.
Cum antrenorul Panait nu face declaraţii decât în conferinţe de presă, nu am putut obţine un punct de vedere oficial, însă se pare că acesta ar fi spus apropiaţilor săi că ziariştilor prezenţi pe stadionul „Letea” li s-a părut că Sport Club ar fi jucat câteva minute cu doar doi jucători sub 21 de ani.
Un alt eveniment inedit a avut loc în prima repriză, când observatorul Aurel Gheorghe s-a apucat de dat jos bannere de pe garduri (foto). E vorba de un banner afişat de galeria echipei rivale, pe care era înscris mesajul „În Bacău, doar FCM”. Am asistat, probabil, la o premieră mondială pe care o salutăm ca atare, ca un observator să cureţe gardurile terenurilor de bannere, fie ele şi fără conţinut obscen.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.