Volei masculin, Divizia A2: Thriller în patru acte

Partida dintre Ştiinţa Bacău şi CSU CSS Galaţi, disputată la Şcoala „Georgeta şi Mircea Cancicov”, şi-a onorat statutul de derby al seriei Est din Divizia A2 la volei masculin, oferind un spectacol palpitant pe durata a circa o oră şi 45 de minute. Cât un film. Cel de azi a fost un veritabil thriller, cu răsturnări de scor, seturi duse în prelungiri şi decizii controversate ale arbitrilor.

Spectacolul a început din primul set, care a fost şi cel mai lung al întâlnirii. Oaspeţii au condus ostilităţile din start, conducând cu 4-2, 8-5 şi 11-7. Băcăuanii au egalat la 14 şi au preluat frâiele dar, când se părea că jucătorii gazdă îşi vor adjudeca setul, conducând cu 22-19 şi 24-22, câteva erori la serviciu au împins disputa în prelungiri, în care ambele formaţii au ratat numeroase mingi decisive, băcăuanii câştigând datorită blocajului cu 32-30.

Debusolaţi după pierderea primului, set, gălăţenii au evoluat fără vlagă în setul secund, dominat „da capo al fine” de gazde şi adjudecat de acestea cu 25-22. Se făcuse 2-0, iar în cel de-al treilea set era 11-7 pentru Ştiinţa şi meciul părea rezolvat. Un time-out inspirat cerut de antrenorul gălăţenilor a întors soarta setului, oaspeţii au preluat conducerea la 14-13 şi nu au mai cedat-o până la final, 25-19.

Al patrulea set a fost şi cel mai palpitant, ambele echipe trecând, pe rând, la conducere: 3-2, 4-6, 8-6, 9-9, 14-16, 20-20, 22-22. La acest scor, băcăuanii au punctat de două ori consecutiv (două atacuri în aut ale oaspeţilor), dar au irosit două mingi de meci şi oaspeţii au trecut în avantaj la 24. Puternic încurajaţi de colegii lor de la Universitatea Bacău, jucătorii Ştiinţei au izbutit trei puncte consecutive şi, datorită blocajului excelent, au învins, luând o importantă opţiune pentru calificarea în play-off. Rezultat final, ŞTIINŢA BACĂU – CSU CSS GALAŢI 3:1 (32-30, 25-22, 19-25, 27-25).

Două vorbe despre arbitrajul ieşenilor Vasile Stângă şi Corneliu Gorban: pe o scară de la 1 la 10, cei doi au fost de nota 8, enervând în dese rânduri banca gazdelor pentru deciziile corecte luate. Mai mult, Stângă a corectat de câteva ori şi excesele unei arbitre de linie cuprinsă de un patriotism local frenetic. Pe final, gălăţenii au contestat două decizii ale ieşenilor, dar nu cred că li se poate reproşa rea-voinţa, fazele fiind la limită. Oricum, nu din cauza arbitrajului au pierdut gălăţenii jocul de la Bacău.

ŞTIINŢA: Martin (Achimescu), Lazăr, Ţurcanu, Lelea, Drăgan (Marciu), Ghencioiu, Iagăru – libero. Antrenor: Cornel Păduraru.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.