Viorel Tănase e noul antrenor al echipei Sport Club Bacău


Gălățeanul Viorel Tănase este de luni noul antrenor al formației de Liga a III-a Sport Club Bacău. După două sezoane ratate, în care gruparea băcăuană a eșuat în tentativa de a promova, fostul mijlocaș al Oțelului Galați este cel de-al patrulea antrenor cu care SC Bacău va ataca promovarea. Asta dacă nu cumva dificultățile financiare cu care se confruntă Continuă lectura „Viorel Tănase e noul antrenor al echipei Sport Club Bacău”

Declarații după SC Bacău – Dunărea Galați 1-2


Cristi Popovici (Sport Club Bacău): “S-a terminat parcursul nostru în Cupa României, iar din păcate pentru noi s-a terminat foarte repede, adică în minutul 20 din prima repriză, când deja eram conduşi cu 2-0. Am intrat puţin timoraţi, dar nu aveam de ce pentru că aveam antecedente de la meciul cu Poli Iaşi sau poate am intrat prea încrezători, deoarece jucătorii cu experienţă au comis erori grave din care s-au marcat două goluri fără ca Galaţiul să ne pună în mare dificultate. Păcat că nu am reuşit să reducem din handicap încă din prima repriză, Continuă lectura „Declarații după SC Bacău – Dunărea Galați 1-2”

Declarații după amicalul FCM Bacău – Dunărea Galați 1-0


Gheorghe Poenaru (antrenor FCM Bacău): ”Concluzia e una singură și este una bună, aceea că echipa este obosită și este normal să fie așa, pentru că suntem în toiul pregătirilor, la sfârșitul acestei săptămâni terminăm cantonamentul centralizat. Aștept ca viitorul să fie unul bun, echipa să-și revină din oboseală, iar la prima etapă de campionat să fie în formă. E adevărat că am avut multe probleme de exprimare, dar acestea sunt firești Continuă lectura „Declarații după amicalul FCM Bacău – Dunărea Galați 1-0”

Unii cu ocaziile, ceilalți cu golul: FCM Bacău – Dunărea Galați 1-0 (0-0)


Intrați pe ultima sută de metri în ceea ce privește pregătirea centralizată, galben-albaștrii continuă seria meciurilor de pregătire, adversara de miercuri fiind viitoarea colegă de serie, Dunărea Galați. Echipa pregătită de fostul mijlocaș cu state vechi în prima ligă, Viorel Tănase, a oferit o replică solidă elevilor lui Gheorghe Poenaru. De altfel, prima repriză Continuă lectura „Unii cu ocaziile, ceilalți cu golul: FCM Bacău – Dunărea Galați 1-0 (0-0)”

DUNĂREA GALAŢI – FCM BACĂU 0-0 : ABSOLUT NIMIC LA ABSOLUT NIMIC


Astăzi, pe stadionul „Dunărea” din Galaţi, în etapa a 16-a a Ligii a II-a, seria I la fotbal, Dunărea Galaţi şi FCM Bacau au terminat la egalitate un meci anost, pe care parcă nici una dintre echipe nu ar fi vrut să-l câştige .
În prima repriză, meciul a fost extrem de plictisitor, lipsit de faze de poartă, cel mai important eveniment Continuă lectura „DUNĂREA GALAŢI – FCM BACĂU 0-0 : ABSOLUT NIMIC LA ABSOLUT NIMIC”

Fotbal, Liga a II-a, Dunărea Galaţi – FCM Bacău (sâmbătă, 28 noiembrie, ora 11.00): La pescuit de puncte


După ce au dat chix în comuna Stejaru, elevii lui Gheorghe Poenaru mai încearcă o dată să ia puncte din deplasare, de data aceasta la Galaţi, unde băcăuanii vor evolua cu Dunărea din localitate.
Chiar dacă se află sub FCM Bacău în clasament, formaţia gălăţeană, pregătită de fosta glorie locală Continuă lectura „Fotbal, Liga a II-a, Dunărea Galaţi – FCM Bacău (sâmbătă, 28 noiembrie, ora 11.00): La pescuit de puncte”