Handbal masculin, Liga Naţională: ŞTIINŢA BACĂU A ÎNCHEIAT PE LOCUL 4


Deşi a condus cu 11-7 la pauză, Universitatea Cluj n-a izbutit să producă surpriza în ultima etapă la Tg. Jiu, astfel că Ştiinţa Municipal Dedeman Bacău a ratat şi obiectivul din campionat, după cel din Challenge Cup. Continuă lectura „Handbal masculin, Liga Naţională: ŞTIINŢA BACĂU A ÎNCHEIAT PE LOCUL 4”

TRAGEM CORTINA CU LANTERNA (Ştiinţa Bacău – Rom Cri Braşov, joi, ora 17)


Ştiinţa Municipal Dedeman Bacău a ajuns la ultimul meci al ediţiei de campionat 2009-2010. Un ultim meci care ar fi trebuit să însemne sărbătorirea locului 3, adică obiectivul formaţiei pentru acest sezon. E-adevărat că după meciul de mâine Ştiinţa va fi pe locul 3, dar verdictul final va fi dat vineri seara, la finalul partidei Continuă lectura „TRAGEM CORTINA CU LANTERNA (Ştiinţa Bacău – Rom Cri Braşov, joi, ora 17)”

Sandu Iacob: "Evoluăm sub o încărcătură nervoasă foarte mare"


La finalul întâlnirii cu Universitatea Cluj, veteranul Ştiinţei, Sandu Iacob, a declarat: „A fost o încărcătură nervoasă foarte mare, poate din cauza asta şi evoluţia timorată pe care am avut-o în prima parte. Am avut unii colegi în vârf de formă, dar alţii dintre noi n-au jucat la capacitate maximă Continuă lectura „Sandu Iacob: "Evoluăm sub o încărcătură nervoasă foarte mare"”

ŞTIINŢA BACĂU – UNIV. TRANSILVANIA CLUJ 31-28 (14-15): VICTORIE, DAR LUCRURILE SCÂRŢÂIE


Cu forcepsul, aşa a fost obţinută această victorie, în faţa unui adversar modest, aflat pe poziţia a unsprezecea a clasamentului Ligii Naţionale. Şi asta s-a întâmplat în primul rând datorită unor evoluţii senzaţionale în cea de-a doua repriză a portarului Răducu Tamaş şi a centrului Ionuţ Rotaru, principalii artizani ai succesului Continuă lectura „ŞTIINŢA BACĂU – UNIV. TRANSILVANIA CLUJ 31-28 (14-15): VICTORIE, DAR LUCRURILE SCÂRŢÂIE”

Handbal masculin, Liga Naţională: ŞTIINŢA BACĂU – UNIVERSITATEA CLUJ 31-28(14-15) a fost live text pe bacaulsportiv.ro


Sunt în tribunele Sălii Sporturilor din Roman circa 300 de spectatori. Ştiinţa a început în următoarea alcătuire: Tevzadze-Onyejekwe, Moskalenko, Rotaru, Gurkovsky, Iacob, M.Bondar.
Minutul 5: 2-3, M. Bondar a ratat o aruncare de la 7 metri.

Minutul 10 : băcăuanii au egalat prin Onyejekwe, 6-6

Minutul 15: 7-8, interii băcăuani ratează exasperant, noroc cu evoluţia excelentă a lui Tevzadze

Minutul 20: 10-12, băcăuanii continuă să atace haotic şi să se apere foarte prost.

Minutul 25: 13-13, deşi aflaţi în superioritate numerică handbaliştii noştri au ratat ocazia de a prelua conducerea.

Rezultat la pauză: 14-15. Din păcate Ştiinţa continuă evoluţiile slabe din ultima perioadă. Foarte slabă a fost evoluţia golgeterului echipei băcăuane Marius Bondar care a înscris un singur gol şi a ratat din toate poziţiile inclusiv de la 7 metri. De asemenea este de menţionat şi evoluţia excelentă a portarului clujean Szopka care a avut 10 intervenţii utile.

Minutul 35 : 15-17. În echipa băcăuană au intrat Tamaş, în poartă şi Tărâţă pe extrema dreaptă.

Minutul 40 : 18-18 băcăuanii au ratat de 3 ori ocazia de a intra în avantaj. Foarte bună evoluţia portarului Tamaş

Minutul 45 : 22-20, Ştiinţa a trecut în avantaj datorită paradelor de senzaţie ale lui Tamaş.

Minutul 50 : 26-21, Tamaş îşi continuă evoluţia extraordinară şi a strâns deja 9 intervenţii utile

Minutul 55 : 28-24, diferenţa maximă de până acum a fost de 5 goluri.

Rezultat final : 31-28, victorie adusă în principal de evoluţiile de excepţie ale lui Tamaş şi Rotaru. Vom reveni cu amănunte în cursul după-amiezii.

Handbal masculin, Liga Naţională, Ştiinţa Bacău – Universitatea Cluj (28 noiembrie, ora 11.00, Sala Sporturilor Roman): TERMINAŢI CU PROSTIILE !


Etapa a X-a a Ligii Naţionale la handbal masculin îi va duce din nou pe cei mai fideli suporteri ai Ştiinţei la Roman, acolo unde echipa antrenată de Otto Hell şi Gabriel Armanu întâlneşte una dintre codaşele clasamentului, Universitatea Transilvania Cluj. Sigur că poziţia din clasament a clujenilor nu e de natură să ne liniştească, din cel puţin trei motive: Continuă lectura „Handbal masculin, Liga Naţională, Ştiinţa Bacău – Universitatea Cluj (28 noiembrie, ora 11.00, Sala Sporturilor Roman): TERMINAŢI CU PROSTIILE !”

Handbal masculin, Liga Naţională: Azi începe etapa a VIII-a

stiinta odorhei
Astăzi se desfăşoară patru din partidele etapei a VIII-a din cadrul etapei a VIII- a a Ligii Naţionale la handbal masculin, după cum urmează: Univ. Transilvania Cluj – HC Odorhei (ora 19.00), UCM Reşiţa – CSM Satu Mare (ora 17.00), Minaur Baia Mare – Steaua (ora 16.30, în direct la DIGISPORT) şi CSM Medgidia – HCM Constanţa (ora 17.00).

Handbal masculin, Liga Naţională: Sâmbăta surprizelor

stiinta odorhei
Sâmbătă seara, de la ora 18.00 au avut loc patru partide din cadrul etapei a VII-a a Ligii Naţionale la handbal masculin, două dintre acestea producând mari surprize.
Astfel, Dinamo a reuşit să revină după un deficit de 5 goluri la pauză în faţa Universităţii Cluj Continuă lectura „Handbal masculin, Liga Naţională: Sâmbăta surprizelor”