La nici două săptămâni de la încheierea sezonului oficial, campioana României la volei feminin a făcut primul transfer pentru campionatul următor. Site-ul blocaut.ro anunță că gruparea condusă de Florin Grapă a înregimentat-o pe moldoveanca Tatiana Lupu, jucătoare care a mai evoluat Continuă lectura „Volei feminin / Tatiana Lupu se întoarce la Știința Bacău”
Etichetă: tatiana lupu
Declarații după Știința Bacău – CSM București 3:0
Tatiana Lupu (Știința Bacău): ”A fost un meci mult mai greu decât ne așteptam. Știam că și-au adus două jucătoare foarte bune, iar după primele două seturi ne așteptam la un set al treilea mai echilibrat, dar prin ambiție și prin forța echipei am câștigat clar. Urmează un alt meci foarte greu cu Constanța, unde va trebui să ne mobilizăm și eu sper să-l încheiem tot cu bine și pe acela. Cred că azi a câștigat cel mai bun.”
Continuă lectura „Declarații după Știința Bacău – CSM București 3:0”
S-au stabilit orele și arbitrii primelor două meciuri ale finalei Știința Bacău – Tomis Constanța
Primele două partide ale finalei Diviziei A1 la volei feminin, dintre Știința Bacău și Tomis Constanța, vor avea loc sâmbătă și duminică în Sala sporturilor din Bacău, ambele de la ora 11.00. Arbitrii celor două jocuri vor fi gălățeanul Lucian Năstase și bucureșteanul Corneliu Malaxia, adică cei care au arbitrat marțea trecută Continuă lectura „S-au stabilit orele și arbitrii primelor două meciuri ale finalei Știința Bacău – Tomis Constanța”
Elmin Isgandarov (team-manager Igtisadchi Baku): „Cred că miercuri vom vedea un meci frumos!”
Înaintea începerii antrenamentului oficial al celor de la Igdisadchi Baku, am discutat preţ de câteva minute cu team-managerul azerelor despre întâlnirea care va avea loc miercuri seara. Se pare că echipa antrenată de Florin Grapă continuă să rămână o necunoscută pentru adversarele sale, după Rote Raben Vilsbiburg si Evreux VB, şi cei din Azerbaidjan au acuzat lipsa de informaţii despre echipa băcăuană. Iată ce ne-a declarat Elmin Isgandarov: „În ciuda faptului că nu cunoaștem foarte multe despre echipa din Bacău, credem că vom întâlni o echipă bună, având în vedere scorul înregistrat în runda precedentă, împotriva celor din Evreux. Continuă lectura „Elmin Isgandarov (team-manager Igtisadchi Baku): „Cred că miercuri vom vedea un meci frumos!””
Cât ai zice „set”: Ştiinţa Bacău – CSM Sibiu 3:0 (25-7, 25-13, 25-11)
Scurtă precum o ploaie de vară, astfel a fost victoria Ştiinţei în faţa lanternei Diviziei A1 la volei feminin. Nu a fost nimic surprinzător în asta, atâta doar că replica sibiencelor a fost mai slabă decât ar fi fost de aşteptat. Astfel, au existat destule momente în care ardelencele păreau rătăcite pe terenul de volei, unele execuţii ale acestora fiind la limita tragi-comicului. Continuă lectura „Cât ai zice „set”: Ştiinţa Bacău – CSM Sibiu 3:0 (25-7, 25-13, 25-11)”
Voleibalistele de la Ştiinţa au început pregătirile
Săptămâna trecută, echipa de volei feminin Ştiinţa Bacău a început pregătirile pentru sezonul 2010-2011. Faţă de stagiunea precedentă, în lotul băcăuancelor au apărut cinci nume noi: Tatiana Lupu, Ekaterina Ripnaia, Bianca Bălănescu, Ramona Elisei şi Anca Bunia. Prima săptămână a pregătirilor a fost una de reacomodare la efort, Continuă lectura „Voleibalistele de la Ştiinţa au început pregătirile”