În perioada 5-6 iunie, la Varna, în Bulgaria, au avut loc Campionatele Balcanice de Nataţie pentru juniori.
Clubul Sport Club Municipal Bacău a fost reprezentat la această competiţie de săritoarea Mara Aiacoboae, care a izbutit să cucerească două medalii: aur în proba de trambulină 1 m şi bronz la trambulină 3 m.
Competiţia de la Varna a reprezentat o etapă pregătitoare pentru Campionatele Europene de Juniori, care vor avea loc în Finlanda, la Helsinki, în perioada 14-18 iulie.
Etichetă: sarituri in apa
Sărituri în apă: Record de medalii pentru sportivii băcăuani
Bazinul de înot din Bacău a găzduit, de vineri până duminică, întrecerile Campionatelor naţionale de sărituri în apă, rezervate juniorilor C şi D.
Participant cu nu mai puţin de 29 de sportivi, clubul SCM Bacău a obţinut un număr de 24 de medalii, obţinute la toate categoriile de vârstă, respectiv juniori C, D1, D2 şi D3.
„S-au remarcat mai mulţi sportivi, dar revelaţia concursului a fost Alin Ronţu, câştigător a trei titluri naţionale. I-aş mai aminti şi pe Andra Botez, Cosmin Vlasie şi Alexandru Helciug. De asemenea, la prichindei, aşa cum le spunem celor mai mici săritori, Continuă lectura „Sărituri în apă: Record de medalii pentru sportivii băcăuani”