Antrenorul formației CSM București, fostul internațional Robert Licu, și-a băgat elevii într-o ședință de circa 30 de minute după înfrângerea severă suferită în fața Științei. Iată interviul pe care ni l-a acordat la ieșirea de la vestiar:
Continuă lectura „Robert Licu: ”Blocul nostru de apărare n-a funcționat așa cum ne propusesem””
Etichetă: robert licu
Declarațiile antrenorilor echipelor participante la Cupa Municipiului Bacău
Ioan Crăciun (HCM Constanța): „A fost un turneu util, care, pentru perioada în care ne aflăm acum, ne ajută. Mai avem încă două turnee, unul dintre ele, cel de la Kielce, fiind foarte puternic. Până la acesta mai avem timp, căci acolo ne vom evalua potenţialul cu echipe foarte puternice, fapt ce ne va arăta ce vom mai avea de lucrat la echipă. În ceea ce priveşte echipa dumneavoastră, Ştiinţa, consider că este o echipă bună, care a jucat la ambiţie. Jucătorii au mândria lor, Continuă lectura „Declarațiile antrenorilor echipelor participante la Cupa Municipiului Bacău”
Declarații după Știința MD Bacău – CSM București 20-28
Robert Licu (CSM Bucureşti): “Turneul nu are o mare importanţă, ci e unul în care ne verificăm forţele înaintea campionatului. Important este moralul echipei, chiar dacă nu este niciun punct în joc, trebuie să lupte şi să aibă atitutide, asta e cel mai important pentru mine. Ne propunem să scăpăm de la retrogradare, fiindcă anul acesta vor cădea patru echipe. Vrem să o luăm treptat, uşor, uşor ,să formăm o echipă competitivă, dar nu din primul an. Continuă lectura „Declarații după Știința MD Bacău – CSM București 20-28”
Alegeri la Federaţia Română de Handbal
Luni, de la ora 11.00, la Hotelul „Turist” din Bucureşti, va avea loc Adunarea Generală de Alegeri a Federaţiei Române de Handbal. Pe ordinea de zi a evenimentului se află alegerea preşedintelui FRH, a vicepreşedinţilor federaţiei, a membrilor Consiliului de Administraţie, precum şi Continuă lectura „Alegeri la Federaţia Română de Handbal”