EXCLUSIV / Sezon încheiat pentru Marius Bondar, situația lui Răducu Tamaș e incertă


Vești proaste pentru Colin Voica în ceea ce-i privește pe cei doi jucători care au părăsit terenul accidentați în timpul partidei cu CSU Suceava. Astfel, Marius Bondar are fractură de maleolă și nu va mai putea evolua până la finalul sezonului. În minutul 25 al partidei pe care o începuse foarte bine, extrema dreaptă a Științei a primit mingea și, în momentul în care Continuă lectura „EXCLUSIV / Sezon încheiat pentru Marius Bondar, situația lui Răducu Tamaș e incertă”

Răducu Tamaș: ”Am învățat din greșelile de la Odorhei”


Titularizat de ziua sa de naștere, Răducu Tamaș a avut un aport consistent la victoria Științei de la Suceava. Iată ce ne-a declarat portarul băcăuan la finalul întâlnirii.
Rep.: Răducu, felicitări și La Mulți Ani ! Iată că declarațiile voastre optimiste dinaintea meciului au avut acoperire. Totuși, se poate spune că a fost mai greu decât o arată scorul ? Continuă lectura „Răducu Tamaș: ”Am învățat din greșelile de la Odorhei””

Derby de Moldova / Răducu Tamaș: ”Există toate premisele pentru o victorie a noastră”


Pentru unul dintre handbaliștii Științei Municipal Dedeman Bacău, ziua de sâmbătă va însemna nu doar derby-ul cu CSU Suceava, ci și aniversarea zilei de naștere, Răducu Tamaș împlinind pe 12 noiembrie 25 de ani. Cu două zile înainte de jocul de la Suceava, am realizat un interviu cu portarul Științei. Continuă lectura „Derby de Moldova / Răducu Tamaș: ”Există toate premisele pentru o victorie a noastră””

Răducu Tamaș: „Nu mai avem voie să facem pași greșiți”

La capătul meciului câștigat de Știința, Răducu Tamaș, cel care a avut un aport esențial în obținerea victoriei, a acordat un scurt interviu:
Rep.: Răducu, un meci din nou extraordinar pentru tine…
Continuă lectura „Răducu Tamaș: „Nu mai avem voie să facem pași greșiți””

Răducu Tamaș: ”N-am reușit să dăm o replică pe măsura adversarului”


Ca și în partida din tur cu campioana României, Răducu Tamaș a avut o evoluție excelentă, paradele sale limitând proporțiile scorului în jocul de la Constanța. Iată ce ne-a declarat portarul Științei după meci: ”A fost greu, am întâlnit echipa care, mai mult ca sigur, va fi campioană și, din păcate, n-am reușit să le dăm o replică pe măsură. Încă nu putem emite pretenții, Continuă lectura „Răducu Tamaș: ”N-am reușit să dăm o replică pe măsura adversarului””

Declaraţii Răducu Tamaş şi Marius Bondar


Unul dintre cei mai buni jucători ai partidei cu HCM Constanţa a fost portarul Răducu Tamaş. Trimis pe teren din startul meciului, el a avut 15 intervenţii în faţa handbaliştilor adverşi, fapt care a dat încredere echipei. După partidă, Răducu Tamaş a spus: „Trebuia să câştigăm azi, eram în revenire de formă, n-a fost decât o mobilizare a noastră normală pentru un meci de campionat. În ceea ce mă priveşte, am făcut ce fac întotdeauna, adică dau totul atunci când intru în teren. E bine că ne-am ajutat cu toţii şi am reuşit s-o scoatem la capăt, chiar dacă am mai avut şi sincope. Avem acum două victorii la rând şi sperăm să legăm cât mai multe.”
La revenirea după accidentarea din luna august, Marius Bondar a făcut o partidă excelentă, fiind golgeterul Ştiinţei în confruntarea cu HCM Constanţa. La finalul întâlnirii, el a declarat: „Mă bucur foarte mult că revenirea mea a fost de bun augur Continuă lectura „Declaraţii Răducu Tamaş şi Marius Bondar”

Gabriel Armanu: „Victorie normală, ţinând cont de diferenţa de valoare dintre cele două loturi”

La puţine minute minute după încheierea partidei de la Timişoara, l-am rugat pe Gabriel Armanu să facă o sinteză a jocului. „A fost un meci disputat, am întâlnit o echipă care ne dăduse deja semnale că are evoluţii constant bune sau chiar foarte bune, dat fiind faptul că reuşise să învingă Odorheiul etapa trecută. Am avut o primă repriză mai puţin bună, însă, în repriza secundă, cu o apărare foarte bună şi cu 2-3 atacuri rapide am reuşit să ne distanţăm şi să conducem pe toată perioada reprizei a doua şi să avem un final liniştit. Ţin să subliniez că după eliminarea lui Shota, Răducu Tamaş a făcut o partidă fantastică, a fost îngerul nostru păzitor.”, a spus tehnicianul băcăuan pentru bacaulsportiv.ro. Continuă lectura „Gabriel Armanu: „Victorie normală, ţinând cont de diferenţa de valoare dintre cele două loturi””

ŞTIINŢA BACĂU – UNIV. TRANSILVANIA CLUJ 31-28 (14-15): VICTORIE, DAR LUCRURILE SCÂRŢÂIE


Cu forcepsul, aşa a fost obţinută această victorie, în faţa unui adversar modest, aflat pe poziţia a unsprezecea a clasamentului Ligii Naţionale. Şi asta s-a întâmplat în primul rând datorită unor evoluţii senzaţionale în cea de-a doua repriză a portarului Răducu Tamaş şi a centrului Ionuţ Rotaru, principalii artizani ai succesului Continuă lectura „ŞTIINŢA BACĂU – UNIV. TRANSILVANIA CLUJ 31-28 (14-15): VICTORIE, DAR LUCRURILE SCÂRŢÂIE”