Mai are cu cine juca FCM Bacău în cupă ?


În ziua în care Federaţia Română de Fotbal a anunţat partidele din cadrul fazei a IV-a din cadrul ediţiei 2010-2011 a Cupei României Timişoreana, Comisia de disciplină a forului suprem al fotbalului românesc a hotărât dezafilierea a nu mai puţin de patru cluburi!
Astfel, din cauza datoriilor enorme, pe care nu a făcut dovada că le-ar putea plăti, clubul Politehnica Iaşi a fost practic desfiinţat. „În baza articolului 40 din Regulamentul de Organizare Fotbalistică, cluburile care au debite restante la jucători şi antrenori, precum şi lipsa surselor de finanţare pentru participarea în competiţiile Federaţiei nu primesc drept de joc. Continuă lectura „Mai are cu cine juca FCM Bacău în cupă ?”

FCM BACĂU – POLITEHNICA IAŞI, în faza a IV-a a Cupei României


Marţi, 24 august, sunt programate partidele fazei a IV-a din Cupa României Timişoreana la fotbal, ediţia 2010-2011. În această fază, intră în competiţie şi divizionarele secunde, una dintre acestea urmând să fie adversara echipei FCM Bacău. Continuă lectura „FCM BACĂU – POLITEHNICA IAŞI, în faza a IV-a a Cupei României”

Remiză în Dealul Copoului: Politehnica Iaşi – FCM Bacău 1-1 (0-0)


La numai o zi după victoria din Cupa României, de la Huşi, FCM Bacău s-a deplasat în Dealul Copoului pentru un amical cu Politehnica Iaşi. După o primă repriză echilibrată, în care băcăuanii au ratat trei ocazii în situaţie de unu la unu cu portarul advers, scorul a fost 0-0. Continuă lectura „Remiză în Dealul Copoului: Politehnica Iaşi – FCM Bacău 1-1 (0-0)”

Handbal masculin: Ştiinţa Municipal Dedeman Bacău e în vacanţă până pe 1 iulie


Componenţii echipei de handbal masculin Ştiinţa Municipal Dedeman Bacău, ocupanta locului 4 în ediţia 2009-2010 a Ligii Naţionale, se află în vacanţă până pe 1 iulie. Nu acelaşi lucru se poate spune şi despre staff-ul tehnic, care, până la finele lunii iunie, doreşte să completeze lotul cu trei jucători pentru linia de 9 metri. Aşa cum am mai anunţat, căutările vor fi orientate în campionate din afara României, dar jucătorii avuţi în vedere Continuă lectura „Handbal masculin: Ştiinţa Municipal Dedeman Bacău e în vacanţă până pe 1 iulie”

Handbal masculin: Antrenament util cu Politehnica Iaşi

În această dimineaţă, Ştiinţa MD Bacău a disputat un ultim amical, cu divizionara secundă Politehnica Iaşi, înaintea seriei de foc, de trei meciuri în opt zile, care va debuta duminică, la Timişoara.
„Chiar nu am ţinut scorul, am înţeles că unul dintre jucători ar fi ţinut evidenţa şi am câştigat la vreo 20 de goluri diferenţă, dar asta nu are nicio importanţă pentru noi. Continuă lectura „Handbal masculin: Antrenament util cu Politehnica Iaşi”

Handbal masculin, Liga Naţională: Cu HCM Constanţa, pe 24 martie

Deşi s-a încercat mutarea partidei dintre Ştiinţa Bacău şi HCM Constanţa, din cadrul etapei a XXII-a a Ligii Naţionale, în luna aprilie, acest lucru nu a fost posibil, din cauza refuzului ungurilor de la Veszprem de a devansa manşa tur din Champions League.
În aceste condiţii, jocul dintre elevii lui Otto Heel şi Gabriel Armanu şi campioana României va avea loc la Bacău miercuri, 24 martie, de la ora 17.00.
Va fi o săptămână foarte încărcată pentru handbaliştii băcăuani, dat fiind faptul că duminică, 21 martie ei vor juca în deplasare, la Timişoara, Continuă lectura „Handbal masculin, Liga Naţională: Cu HCM Constanţa, pe 24 martie”

Martin Prachar a revenit la Ştiinţa !


Plecat în urmă cu două sezoane de la Bacău la Reşiţa şi, mai apoi, la campioana HCM Constanţa, pivotul ceh Martin Prachar a revenit la prima sa dragoste din România. Uriaşul Martin a redebutat pentru Ştiinţa în amicalul susţinut miercuri, în Sala Sporturilor din Bacău, împotriva divizionarei secunde Politehnica Iaşi. Partida s-a disputat pe durata a trei reprize de câte 25 de minute şi a fost câştigată categoric de elevii lui Otto Heel şi Gabriel Armanu, cu scorul de 55-33. Duminică, Continuă lectura „Martin Prachar a revenit la Ştiinţa !”

Fotbal, Memorialul "Gheorghe Ola": Micuţii băcăuani dispută "zona" la Botoşani


După ce, săptămâna trecută, echipa de copii a AS FCM Bacău a câştigat faza judeţeană a Memorialului „Gheorghe Ola”, formaţia antrenată de Vasile Ferică şi Cătălin Sava s-a deplasat la Botoşani, în vederea participării la etapa de zonă a competiţiei. Continuă lectura „Fotbal, Memorialul "Gheorghe Ola": Micuţii băcăuani dispută "zona" la Botoşani”