Marius Bondar a dialogat de la Koper cu suporterii Științei


Vineri seara, cu mai puțin de 24 de ore înaintea partidei cu RK Cimos Koper, din semifinalele Challenge Cup, Marius Bondar a dialogat cu suporterii Științei Bacău prin intermediul Bacăului Sportiv. Deși, inițial, ”întâlnirea” ar fi trebuit să dureze 30-45 de minute, dialogul handbalistului Științei cu fanii a durat mai mult de o oră! Continuă lectura „Marius Bondar a dialogat de la Koper cu suporterii Științei”

Marius Bondar: ”Nu mi-aș dori să jucăm în Slovenia așa cum am făcut-o astăzi”


Autor a 5 goluri în partida de la Constanța, Marius Bondar nu a fost deloc mulțumit de evoluția echipei în partida cu campioana României. Iată ce ne-a declarat extrema dreaptă a Științei după joc: ”Ne așteptam la un meci greu, iar ei și-au dorit foarte mult victoria cu noi, fiindcă ultima lor înfrângere din campionat fusese chiar la Bacău, de aici și un plus de ambiție Continuă lectura „Marius Bondar: ”Nu mi-aș dori să jucăm în Slovenia așa cum am făcut-o astăzi””

Marius Bondar: ”O victorie la un gol e mai delicioasă”


Golgeterul meciului Știința MD Bacău – CSU Bucovina Suceava a fost Marius Bondar, autor al 7 goluri. La finalul jocului, extrema dreaptă a Științei a declarat: ”Întotdeauna meciurile cu Suceava au fost foarte dificile, fiindcă echipele noastre se cunosc foarte bine. Astăzi a fost un meci de care pe care și mă bucur că am luat cele două puncte, iar o victorie la un gol Continuă lectura „Marius Bondar: ”O victorie la un gol e mai delicioasă””

Marius Bondar: „I-am depăşit net la capitolul condiţie fizică”


Unul din jucătorii de bază ai Ştiinţei Municipal Dedeman Bacău, Marius Bondar, autor a 5 goluri în victoria de la Pljevlja, a acordat Bacăului Sportiv o declaraţie referitoare la partida de sâmbătă seara. „Consider că am fost mult peste ei la capitolul condiţie fizică, muntenegrenii reuşind să reziste doar o repriză la acelaşi nivel cu noi. Mă bucur că am reuşit să luăm un avantaj considerabil în partea a doua a meciului şi, după cum o spune şi scorul, suntem net superiori echipei din Muntenegru”, a declarat extrema dreaptă a Ştiinţei Municipal Dedeman Bacău. Continuă lectura „Marius Bondar: „I-am depăşit net la capitolul condiţie fizică””

Recital în Muntenegru: RK Rudar Pljevlja – Ştiinţa MD Bacău 22-31 (11-12)


Ştiinţa Municipal Dedeman Bacău a reuşit o victorie categorică în manşa tur a optimilor de finală ale Challenge Cup, învingând în deplasare echipa muntenegreană RK Rudar Pljevlja cu 31-22.
Băcăuanii au început mai greoi, înscriind doar 3 goluri în primul sfert de oră, iar după aceea gazdele au condus chiar cu 8-6, scor la care Gabriel Armanu a solicitat time-out. A fost o decizie Continuă lectura „Recital în Muntenegru: RK Rudar Pljevlja – Ştiinţa MD Bacău 22-31 (11-12)”

Determinaţi să câştige


Handbaliştii de la Ştiinţa Municipal Dedeman Bacău sunt decişi să obţină sâmbătă la Cluj-Napoca, în partida cu U Transilvania, o victorie care să-i apropie de locurile de cupe europene, în penultima etapă a turului Ligii Naţionale.
Marius Bondar: „Deşi nu sunt 100% apt, mă simt mult mai bine şi la momentul jocului voi fi trup şi suflet pentru Ştiinţa şi cred că vom reuşi cu toţii să facem un meci bun, fiindcă nu avem alt obiectiv decât victoria.” Continuă lectura „Determinaţi să câştige”

MARIUS BONDAR – CEL MAI BUN HANDBALIST BĂCĂUAN AL ANULUI 2010


Sondajul iniţiat de Bacăul Sportiv, referitor la desemnarea celui mai bun handbalist care a evoluat pentru Ştiinţa Municipal Dedeman Bacău în anul 2010, a ajuns la final. Câştigătorul anchetei este extrema dreaptă a echipei băcăuane, Marius Bondar, ca urmare a cumulării voturilor exprimate de cititorii site-ului şi de presa sportivă. Iată punctajele obţinute de cei şase nominalizaţi: Continuă lectura „MARIUS BONDAR – CEL MAI BUN HANDBALIST BĂCĂUAN AL ANULUI 2010”

Marius Bondar: „Victoria categorică din tur ne-a făcut să fim mai relaxaţi”


La finalul returului care a consfinţit o nouă calificare în primăvara europeană a Ştiinţei Municipal Dedeman Bacău, unul din jucătorii exponenţiali ai echipei, Marius Bondar, a declarat: „Noi eram conştienţi că avem un meci greu, deoarece partida cu Dinamo nu ieşise aşa cum ne-am dorit, iar psihicul nostru a fost dărâmat. Continuă lectura „Marius Bondar: „Victoria categorică din tur ne-a făcut să fim mai relaxaţi””

Marius Bondar: „A fost un meci mai greu decât cel cu HCM Constanţa”


Unul din momentele psihologice ale meciului de la Târgu Jiu s-a consumat la jumătatea reprizei secunde, atunci când gazdele luaseră conducerea cu 21-20. Ştiinţa obţine o aruncare de la 7 metri. Execută Marius Bondar. Ratează. Tot el recuperează şi obţine un nou 7 metri. Marius ia mingea în mână, aruncă o privire scurtă către banca tehnică, de unde vine întrebarea: „poţi?”. „Da, pot şi vreau”, a venit răspunsul. Şi s-a făcut 21-21. Eroul acestui moment şi unul din oamenii meciului câştigat miercuri seara a acordat un interviu Bacăului Sportiv după victoria de la Târgu Jiu.
Rep.: Cum s-a văzut meciul din teren?
Marius Bondar: În opinia mea, a fost cel mai greu meci de la începutul campionatului, Continuă lectura „Marius Bondar: „A fost un meci mai greu decât cel cu HCM Constanţa””

Declaraţii Răducu Tamaş şi Marius Bondar


Unul dintre cei mai buni jucători ai partidei cu HCM Constanţa a fost portarul Răducu Tamaş. Trimis pe teren din startul meciului, el a avut 15 intervenţii în faţa handbaliştilor adverşi, fapt care a dat încredere echipei. După partidă, Răducu Tamaş a spus: „Trebuia să câştigăm azi, eram în revenire de formă, n-a fost decât o mobilizare a noastră normală pentru un meci de campionat. În ceea ce mă priveşte, am făcut ce fac întotdeauna, adică dau totul atunci când intru în teren. E bine că ne-am ajutat cu toţii şi am reuşit s-o scoatem la capăt, chiar dacă am mai avut şi sincope. Avem acum două victorii la rând şi sperăm să legăm cât mai multe.”
La revenirea după accidentarea din luna august, Marius Bondar a făcut o partidă excelentă, fiind golgeterul Ştiinţei în confruntarea cu HCM Constanţa. La finalul întâlnirii, el a declarat: „Mă bucur foarte mult că revenirea mea a fost de bun augur Continuă lectura „Declaraţii Răducu Tamaş şi Marius Bondar”