George Cadar a plecat la CSU Suceava


După ce a făcut pregătirea cu Știința Municipal Dedeman Bacău și a participat la două turnee cu echipa pregătită de Eliodor Voica, George Cadar a decis să se despartă de gruparea băcăuană. În condițiile în care era clar că tânărul handbalist băcăuan nu intră în vederile antrenorului, fiind folosit doar 2-3 minute pe finalurile de meci, Continuă lectura „George Cadar a plecat la CSU Suceava”

Știința MD Bacău joacă vineri și sâmbătă la Cupa Odorheiului


După ce, săptămâna trecută, a ocupat locul al doilea la Memorialul ”Zoran Kurtes”, Știința Municipal Dedeman Bacău a plecat joi la Odorhei. Acolo, handbaliștii băcăuani vor participa la Cupa Odorheiului, competiție organizată de vicecampioana României, HC Odorhei și la care au mai fost invitate CSU Suceava și nou-promovata Potaissa Turda. Continuă lectura „Știința MD Bacău joacă vineri și sâmbătă la Cupa Odorheiului”

Echipa masculină CSM Bacău se reunește duminică


Programul echipei masculine de handbal CSM Bacău a suferit câteva modificări față de calendarul anunțat inițial. Astfel, reunirea lotului va avea loc duminică după-amiază, atunci când se va pleca spre București, acolo unde luni se va efectua vizita medicală. Din capitală, echipa băcăuană va pleca direct la Vatra Dornei, locul de desfășurare Continuă lectura „Echipa masculină CSM Bacău se reunește duminică”

Handbal masculin: Antrenament util cu Politehnica Iaşi

În această dimineaţă, Ştiinţa MD Bacău a disputat un ultim amical, cu divizionara secundă Politehnica Iaşi, înaintea seriei de foc, de trei meciuri în opt zile, care va debuta duminică, la Timişoara.
„Chiar nu am ţinut scorul, am înţeles că unul dintre jucători ar fi ţinut evidenţa şi am câştigat la vreo 20 de goluri diferenţă, dar asta nu are nicio importanţă pentru noi. Continuă lectura „Handbal masculin: Antrenament util cu Politehnica Iaşi”