Declarații după Știința – CSMB 32-23 / ”Vrem să fim campioni, nu ne mulțumește locul 2”


Cristi Ghiță: ”Faptul că vom termina anul acesta pe locul 2 contează mai puțin, pentru că am mai avut tururi când am terminat chiar pe primul loc, iar returul nu a mai fost la fel de bun. Noi trebuie să mergem pe aceeași linie, să jucăm cum am făcut-o astăzi și să fim uniți. Astăzi, în repriza secundă, am avut ceva probleme cu apărarea adversă, dar bine că s-a terminat cum s-a terminat. Noi vrem să fim campioni, nu ne e de-ajuns locul 2 sau 3. Sperăm să batem Timișoara în etapa viitoare, iar apoi să plecăm cu un moral bun la Constanța, Continuă lectura „Declarații după Știința – CSMB 32-23 / ”Vrem să fim campioni, nu ne mulțumește locul 2””

Florin Dospinescu: ”A fost cel mai bun meci al meu în tricoul Științei”


Cel mai bun jucător al Științei în partida cu CSM București a fost extrema stângă Florin Dospinescu, autor a 10 goluri. Iată ce a declarat ”vitezistul” echipei băcăuane la finalul jocului : ”Astăzi am prins o zi bună, mi-am ajutat echipa cât am putut eu de bine și sper s-o ținem tot așa, chiar și în deplasare, nu numai acasă. Continuă lectura „Florin Dospinescu: ”A fost cel mai bun meci al meu în tricoul Științei””

Semne bune: Ştiinţa MD Bacău – CSU Bucovina Suceava 32-27 (18-16)


Ştiinţa Municipal Dedeman Bacău şi-a adjudecat cel de-al treilea joc de pregătire disputat împotriva celor de la CSU Suceava în această iarnă, la capătul unui joc în care Gabriel Armanu a făcut mai puţine experimente. Tehnicianul Ştiinţei a avut, cu siguranţă, motive de satisfacţie, date fiind evoluţiile foarte bune ale lui Cristi Ghiţă şi Florin Dospinescu, dar şi ale Continuă lectura „Semne bune: Ştiinţa MD Bacău – CSU Bucovina Suceava 32-27 (18-16)”