Ion Răuță (Farul): “A fost un joc deosebit de greu, frumos pentru spectatori, cu ocazii mari de a înscrie. Eu zic că noi am avut mai multă experiență și ne-am creat ocazii mai clare de gol. Suntem foarte fericiți că ne-am îndeplinit obiectivul pentru acest meci, mai ales că am făcut un meci bun și sâmbătă, Continuă lectura „Ion Răuță: ”Am avut ocazii mai clare de gol” / Viorel Tănase: ”Aceasta ne e valoarea””
Etichetă: farul constanta
Galerie foto / Sport Club Bacău – Farul Constanța 1-2
Nu se leagă / Sport Club Bacău – Farul Constanța 1-2 (0-0)
Sport Club Bacău n-a reușit să facă vreun punct nici la cea de-a treia apariție pe scena eșalonului secund. E drept că băcăuanii au avut în față un adversar puternic, care a arătat un fotbal frumos și curat, față de cei care au învins Sport Clubul în primele două etape, dar asta nu e decât o palidă consolare. Continuă lectura „Nu se leagă / Sport Club Bacău – Farul Constanța 1-2 (0-0)”
Avancronică / Sport Club Bacău – Farul Constanța (miercuri, ora 17, stadion ”Aerostar”, live TVR 3)
Sport Club Bacău se prezintă din nou în fața propriului public cu dorința și speranța obținerii primelor trei puncte în Liga a II-a. Aflată în neplăcuta postură de lanternă roșie a seriei I după două etape, gruparea băcăuană are mare nevoie de victorie, mai ales că sâmbătă va juca în Giulești, iar după aceea Continuă lectura „Avancronică / Sport Club Bacău – Farul Constanța (miercuri, ora 17, stadion ”Aerostar”, live TVR 3)”
Gheorghe Poenaru: ”Greșelile de arbitraj au fost intenționate”
Deși a admis că echipa sa nu a făcut un meci strălucit, antrenorul băcăuan era consternat de greșelile de arbitraj din partida pierdută la Constanța, cu Farul. ”Pentru începutul returului, consider că a fost un meci destul de bun, cu angajament de ambele părți. Am început jocul ofensiv, am avut 2-3 oportunități de a deschide scorul, după care am primit Continuă lectura „Gheorghe Poenaru: ”Greșelile de arbitraj au fost intenționate””
De 2 x ofsaid: Farul Constanța – FCM Bacău 2-0 (2-0)
FCM Bacău a pierdut în deplasarea de la Constanța cu Farul la capătul unui joc în care a evoluat cu un om în plus aproape o repriză. Din păcate, echipa băcăuană a fost din nou victima unor greșeli flagrante de arbitraj, ambele goluri ale gazdelor fiind înscrise din poziții de ofsaid. Nu-i mai puțin adevărat că echipa lui Gheorghe Poenaru a avut o evoluție Continuă lectura „De 2 x ofsaid: Farul Constanța – FCM Bacău 2-0 (2-0)”
Avancronică: Farul Constanța – FCM Bacău (vineri, ora 18, Digisport 1)
Campionatul Ligii a II-a se reia după o lungă pauză și două amânări cauzate de ninsorile abundente. FCM Bacău se deplasează la malul mării, acolo unde o va întâlni pe Farul Constanța, echipă care, în pofida locului 10 pe care-l ocupă la jumătatea campionatului, mai speră la promovare. De altfel, gruparea constănțeană a transferat în această iarnă Continuă lectura „Avancronică: Farul Constanța – FCM Bacău (vineri, ora 18, Digisport 1)”
FCM Bacău ar putea evolua în avanpremiera primei etape a returului
Amânată de două ori de Federația Română de Fotbal, prima etapă a returului Ligii a II-a ar putea începe vineri, 16 martie, cu partida Farul Constanța – FCM Bacău. Într-un interviu acordat site-ului sport13.ro, președintele clubului de pe litoral, Marcel Lică a declarat că televiziunea cu care Farul are contract și-a exprimat dorința ca partida să se dispute Continuă lectura „FCM Bacău ar putea evolua în avanpremiera primei etape a returului”
Bucluc cu brancardierul microbist
Finalul partidei dintre FCM Bacău și Farul Constanța a adus și momente tensionate, pe fondul tragerilor de timp repetate ale oaspeților. Astfel, în minutul 88, constănțeanul Buzea s-a trântit pur și simplu la pământ solicitând îngrijiri medicale. Acestea au venit la pachet cu targa mânuită de doi brancardieri, suporteri înfocați ai FCM-ului. Nicolae Buzea Continuă lectura „Bucluc cu brancardierul microbist”