Miercuri, în Sala sporturilor din Bacău, ar fi trebuit să se dispute partida dintre Știința și Pro Volei Botoșani, din cadrul etapei a XX-a a Diviziei A1 la volei feminin. Gruparea botoșăneană se confruntă, însă, cu mari probleme de efectiv, șase dintre jucătoare fiind bolnave. În aceste condiții, Pro Volei a depus memoriu la Federația Română de Volei, stabilindu-se de comun acord Continuă lectura „Meciul Știința Bacău – Pro Volei Botoșani s-a amânat pentru 10 martie”
Etichetă: dinamo romprest
Examen la medicină: Ştiinţa Bacău – CSU Medicina Tg. Mureş (miercuri, ora 14)
Voleibalistele de la Ştiinţa Bacău revin pe propriul teren în etapa a XVII-a a Diviziei A1, după importantul şi reconfortantul succes obţinut sâmbătă pe terenul lui Unic Piatra Neamţ. Partida de miercuri, din Sala sporturilor, se anunţă una foarte interesantă, dat fiind faptul că mureşencele ocupă locul 5 în clasament, iar în urmă cu 10 zile au învins şi ele Unicul. Continuă lectura „Examen la medicină: Ştiinţa Bacău – CSU Medicina Tg. Mureş (miercuri, ora 14)”
Gata de luptă: Dinamo Romprest Bucureşti – Ştiinţa Bacău (sâmbătă, ora 12)
De 7 etape încoace, voleibalistele de la Ştiinţa Bacău n-au mai cedat vreun set adversarelor din Divizia A1, timp în care elevele lui Florin Grapă s-au instalat în fruntea clasamentului. Din această postură vor ataca băcăuanele derby-ul etapei a XIV-a, în cadrul căreia Ştiinţa va evolua la Bucureşti, cu Dinamo Romprest, ocupanta locului 4. Gruparea bucureşteană a realizat trei transferuri spectaculoase Continuă lectura „Gata de luptă: Dinamo Romprest Bucureşti – Ştiinţa Bacău (sâmbătă, ora 12)”
Cât ai zice „set”: Ştiinţa Bacău – CSM Sibiu 3:0 (25-7, 25-13, 25-11)
Scurtă precum o ploaie de vară, astfel a fost victoria Ştiinţei în faţa lanternei Diviziei A1 la volei feminin. Nu a fost nimic surprinzător în asta, atâta doar că replica sibiencelor a fost mai slabă decât ar fi fost de aşteptat. Astfel, au existat destule momente în care ardelencele păreau rătăcite pe terenul de volei, unele execuţii ale acestora fiind la limita tragi-comicului. Continuă lectura „Cât ai zice „set”: Ştiinţa Bacău – CSM Sibiu 3:0 (25-7, 25-13, 25-11)”
Marian Ştefan: „Finala campionatului viitor va fi Dinamo – Ştiinţa”
La finalul primei ediţii a Cupei Municipiului Bacău, managerul echipei Dinamo Romprest Bucureşti, Marian Ştefan, a făcut o declaraţie foarte interesantă: „Pentru mine, Ştiinţa Bacău a fost o surpriză foarte plăcută, are un lot mai bun decât anul trecut. În momentul ăsta, Bacăul e chiar mai bună decât Dinamo, datorită omogenităţii. Eu sunt convins 100% că finala campionatului viitor se va disputa între Ştiinţa şi Dinamo.”
Referitor la turneul de la Bacău, Ştefan a spus: „După mulţi ani, am luat decizia să participăm la un turneu în România din cauza incidentelor care s-au tot petrecut, dar am venit aici în special pentru Florin Grapă. Eu zic că a fost un turneu reuşit Continuă lectura „Marian Ştefan: „Finala campionatului viitor va fi Dinamo – Ştiinţa””
GALERIE FOTO: Cupa Municipiului Bacău la volei feminin
Ştiinţa Municipal n-a pierdut niciun set la prima ediţie a Cupei Municipiului Bacău
Ştiinţa Municipal Bacău a câştigat la pas prima ediţie a Cupei Municipiului Bacău la volei feminin. După victoriile în trei seturi din primele două zile, băcăuancele au disputat duminică dimineaţa finala turneului, împotriva echipei Dinamo Romprest Bucureşti.
După un prim set ceva mai disputat, adjudecat de Ştiinţa în prelungiri, Continuă lectura „Ştiinţa Municipal n-a pierdut niciun set la prima ediţie a Cupei Municipiului Bacău”
Victorii clare pentru Ştiinţa şi Dinamo în prima zi a Cupei Municipiului Bacău
Planurile Ştiinţei Municipal Bacău de a organiza un turneu internaţional de volei feminin la sfârşitul acestei săptămâni au fost date peste cap. Deşi îşi dăduseră un acord de principiu în ceea ce priveşte participarea, campioana Ucrainei, Galychanka Ternopil şi cea a Poloniei, Aluprof Bielsko Biala, au declinat invitaţia clubului băcăuan. “Ucrainiencele au motivat faptul că încep campionatul intern, în timp ce formaţia din Polonia Continuă lectura „Victorii clare pentru Ştiinţa şi Dinamo în prima zi a Cupei Municipiului Bacău”
Începe Cupa Municipiului Bacău la volei feminin
Vineri după-amiază, de la ora 17.00, la Sala Sporturilor, debutează prima ediţie a Cupei Municipiului Bacău la volei feminin. Cu patru săptămâni înainte de startul noului sezon competiţional, Ştiinţa Municipal Bacău îşi va măsura forţele cu trei dintre viitoarele adversare din campionat.
De asemenea, iubitorii voleiului vor avea ocazia să vadă la lucru noile achiziţii ale formaţiei pregătite de Florin Grapă: Continuă lectura „Începe Cupa Municipiului Bacău la volei feminin”
Programul Cupei Municipiului Bacău la volei feminin
La sfârşitul acestei săptămâni, Sala sporturilor va găzdui prima ediţie a Cupei Municipiului Bacău la volei feminin. Cu toate că, iniţial, s-a intenţionat ca turneul să aibă o anvergură internaţională, motive financiare au făcut ca echipele campioane din Ucraina şi Polonia să nu mai participe la competiţie.
Cupa Municipiului Bacău va fi, însă, deosebit de interesantă, dată fiind participarea a patru echipe din primul eşalon, printre care şi reprezentanta României în Champions League, Continuă lectura „Programul Cupei Municipiului Bacău la volei feminin”