Primele două partide ale zilei de sâmbătă au fost cele de clasament, ambele foarte disputate și cu rezultatele decise pe final. De remarcat, în meciul pentru locurile 5-6, evoluția foarte bună a lui Aron Dedu (junior III), care a fost decisiv în victoria echipei sale cu HCM Constanța. Deloc elegant Continuă lectura „Handbal juniori II / Potaissa Turda și CSM București au câștigat meciurile de clasament”
Etichetă: CSS Fagaras
Handbal, juniori II / Bacăul, Clujul, Baia Mare și Galațiul vor lupta pentru medalii
Vineri au avut loc ultimele partide din grupe, în urma cărora s-au stabilit semifinalistele. Dimineață, LPS Cluj a învins pe CSS Galați, evitând echipa gazdă în semifinale, în timp ce, după-amiază, CS Știința Municipal Bacău a trecut fără probleme de Academia Minaur, câștigând grupa I. Acest Continuă lectura „Handbal, juniori II / Bacăul, Clujul, Baia Mare și Galațiul vor lupta pentru medalii”
Handbal / Turneul final al juniorilor II începe miercuri la Bacău
Începând de miercuri, iubitorii de handbal din Bacău au ocazia să vadă, timp de 5 zile, tot ce are România mai bun la nivel de cadeți. Opt echipe se vor alinia la startul turneului final rezervat juniorilor II, cele două grupe fiind alcătuite din: CS Știința Municipal Bacău, Academia Minaur Continuă lectura „Handbal / Turneul final al juniorilor II începe miercuri la Bacău”
Blat la juniori! Turneul semifinal de handbal juniori II – masculin
În perioada 30 aprilie – 2 mai, Sala Sporturilor „Romeo Iamandi” din Buzău a găzduit turneul semifinal al juniorilor II, la handbal masculin. În cadrul competiţiei s-au întâlnit următoarele echipe: LPS Suceava, CSS Făgăraş, CSS Bacău şi CSS Constanţa. În urma celor şase partide disputate pe durata a trei zile, CSS (citeşte în continuare)