Cristi Ghiţă: „A fost ca niciodată”


Întrebat, la finalul partidei cu HCM Constanţa, despre cum a fost jocul, tânărul inter dreapta băcăuan Cristi Ghiţă a spus: „Cum să fie? După scor, a fost excelent. A fost ca niciodată, de când jucăm cu Constanţa nu ştiu să fi fost atât de motivaţi cum am fost astăzi. Cred că s-a văzut şi din tribună că au fost faze în care am fost şi patru oameni la minge, s-a pus suflet şi asta s-a văzut şi în scorul final.”
Referitor la eventualitatea de a reedita rezultatul şi în campionat, Ghiţă a precizat: „Noi pentru asta Continuă lectura „Cristi Ghiţă: „A fost ca niciodată””

Două înfrângeri severe pentru naţionala de tineret


După înfrângerea la două goluri diferenţă din primul meci, cel cu Croaţia, naţionala de tineret a României a suferit alte două eşecuri, de data aceasta usturătoare, în faza grupelor Campionatului European de handbal masculin U20 din Slovacia.
Astfel, sâmbătă, România a pierdut în faţa Sloveniei cu 19-35 (12-20), partidă în care băcăuanul Cristi Ghiţă a înscris o singură dată. Duminică, în ultimul meci din grupă, naţionala ţării noastre a cedat în faţa Suediei cu 27-39, după ce la pauză românii conduceau cu 18-17! De data aceasta, Ghiţă a fost golgeterul României, Continuă lectura „Două înfrângeri severe pentru naţionala de tineret”

Handbal masculin, CE de tineret: Înfrângere cu Croaţia


Naţionala de tineret a României a debutat, din păcate, cu o înfrângere la Campionatele Europene din Slovacia. Tinerii handbalişti români au cedat cu 27-29 (12-13) în faţa Croaţiei, la capătul unei partide în care băcăuanul Ghiţă a înscris 4 goluri, iar Gabriel Bujor a marcat o dată.
Despre partida de debut a naţionalei României ne-a relatat, din Slovacia, interul dreapta al Ştiinţei Bacău, Cristi Ghiţă: „Prima repriză a fost foarte echilibrată, chiar dacă noi am avut 3-4 eliminări, faţă de niciuna a adversarilor. A doua repriză am început-o în 5 oameni, după care au urmat încă două eliminari consecutive. Atunci, croaţii au profitat de ocazie Continuă lectura „Handbal masculin, CE de tineret: Înfrângere cu Croaţia”

„Tineretul” României pregăteşte în Ungaria atacul „europenelor”


Echipa naţională masculină de tineret a României a intrat în linie dreaptă cu pregătirile pentru Campionatul European din Slovacia, care va debuta joi. În componenţa selecţionatei noastre se regăsesc şi patru jucători ai Ştiinţei Municipal Dedeman Bacău: Cristi Ghiţă, Ştefan Grigoraş, Alexandru Tărâţă şi Gabriel Bujor.
Prin intermediul lui Cristi Ghiţă, am aflat că naţionala României se află în prezent în oraşul maghiar Bekescsaba, unde a susţinut şi două partide amicale, cu echipa de club din localitate şi cu echipa pe prima ligă Oroshaza.
„În Slovacia vom pleca miercuri dimineaţa, vom face un antrenament acolo Continuă lectura „„Tineretul” României pregăteşte în Ungaria atacul „europenelor””

Cei patru băcăuani de la naţionala de tineret se pregătesc de „Europene”


În timp ce grosul lotului Ştiinţei Municipal Dedeman Bacău se află în cantonament la Piatra Neamţ, patru dintre componenţii formaţiei (Cristi Ghiţă, Ştefan Grigoraş, Alexandru Tărâţă şi Gabriel Bujor) se află la naţionala de tineret, pregătind Campionatele Europene care vor avea loc în Slovacia, în perioada 29 iulie – 8 august.
La sfârşitul săptămânii trecute, România a disputat, la Jimbolia, o „dublă” cu Serbia, echipă calificată şi ea la „europene”.
În prima partidă, cele două formaţii au încheiat la egalitate, 35-35, Cristi Ghiţă (foto) înscriind 5 goluri iar Alexandru Tărâţă 1 gol. În meciul-revanşă, Continuă lectura „Cei patru băcăuani de la naţionala de tineret se pregătesc de „Europene””

HANDBAL MASCULIN: Reuniune în cadru restrâns a Ştiinţei


Joi, 1 iulie, lotul echipei de handbal masculin Ştiinţa Municipal Dedeman Bacău s-a reunit, în vederea startului pregătirilor pentru sezonul 2010-2011. S-au înregistrat nu mai puţin de nouă absenţe, toate motivate. Astfel, Igor Moskalenko, Evgheni Gurkovsky şi Shota Tevzadze sosesc vineri cu avionul. Gabriel Bujor, Cristi Ghiţă, Ştefan Grigoraş şi Alexandru Tărâţă sunt convocaţi la naţionala de tineret, în timp ce proaspătul căsătorit Continuă lectura „HANDBAL MASCULIN: Reuniune în cadru restrâns a Ştiinţei”

Handbal masculin: Ştiinţa Bacău a trecut Prutul

stiinta
Profitând de întreruperea campionatului, din cauza participării naţionalei la Cupa Pannonia, băieţii de la Ştiinţa Bacău au traversat rapid Prutul pentru două jocuri de pregătire cu naţionala Republicii Moldova. Continuă lectura „Handbal masculin: Ştiinţa Bacău a trecut Prutul”