Directorul executiv al FCM Oneşti, Ovidiu Mitroi, se află la Bucureşti, împreună cu doi acţionari. „Zilele acestea va avea loc o şedinţă a Comitetului Executiv al FRF, unde se vor introduce actele de fuziune, astfel încât FCM Oneşti să poată lua locul Pambacului în returul Ligii a III-a. Eu sunt optimist, dar până nu avem un verdict sigur, mai bine nu mă pronunţ”, ne-a declarat antrenorul oneştenilor, Costel Câmpeanu.
Etichetă: costel campeanu
Fotbal, meci amical: FCM ONEŞTI – FC PANCIU 1-2 (0-0)
În această dimineaţă, FCM Oneşti a disputat o nouă partidă amicală pe propriul teren, de data aceasta în compania ocupantei locului 4 din seria I a Ligii a III-a, FC Panciu. Oneştenii, antrenaţi de Costel Câmpeanu, au făcut din nou un meci bun, cel puţin timp de circa 70 de minute, cât antrenorul a utilizat primul 11. Gazdele au deschis scorul prin Muscalu, după o lovitură liberă executată în bară de Câmpanu, după care oaspeţii au întors rezultatul în finalul partidei. „M-au interesat cel mai mult atitudinea şi concentrarea Continuă lectura „Fotbal, meci amical: FCM ONEŞTI – FC PANCIU 1-2 (0-0)”
FCM Oneşti degustă Panciu. FC Panciu
După amicalul de vinerea trecută cu FCM Bacău, pierdut la limită, 0-1, FCM Oneşti susţine astăzi, de la ora 11.00, un nou meci de verificare pe teren propriu, de data aceasta în faţa ocupantei locului 4 din seria I a Ligii a III-a, FC Panciu. Oneştenii, pregătiţi de Costel Câmpeanu, vor să reediteze partida bună realizată cu băcăuanii, la capătul căreia au fost lăudaţi de Gheorghe Poenaru. Continuă lectura „FCM Oneşti degustă Panciu. FC Panciu”
Gheorghe Poenaru: „Oneştiul a făcut o mutare bună”
La finele meciului disputat vineri de divizionara secundă FCM Bacău în compania formaţiei FCM Oneşti, antrenorul Gheorghe Poenaru şi-a exprimat surpriza vizavi de adversarul întâlnit: „Echipa din Oneşti a reprezentat o surpriză mare pentru mine. În contextul în care eu am şi jucat la Oneşti, nu poate decât să mă bucure inţiativa celor care şi-au propus să facă o echipă competitivă.”
Mai mult decât atât, tehnicianul FCM-ului consideră că gruparea oneşteană poate visa frumos Continuă lectura „Gheorghe Poenaru: „Oneştiul a făcut o mutare bună””
AUDIO – Costel Câmpeanu: „Indiferent în ce ligă va fi echipa, eu rămân să antrenez la Oneşti”
Deşi se părea că lucrurile se clarifică vizavi de mutarea echipei FC Pambac la Oneşti, situaţia e departe de a fi lămurită. Se pare că o decizie finală va fi luată după alegerile prezidenţiale de la Federaţia Română de Fotbal, din 25 ianuarie. Există şi anumite animozităţi şi pasiuni stârnite la Oneşti, dar subiectul materialului de faţă Continuă lectura „AUDIO – Costel Câmpeanu: „Indiferent în ce ligă va fi echipa, eu rămân să antrenez la Oneşti””
FC Pambac continuă la Oneşti
Cotidianul „Ziarul de Bacău” anunţă că s-a bătut palma în ceea ce priveşte mutarea formaţiei de Liga a III-a Pambac Bacău în municipiul Oneşti. Conform aceleiaşi surse, doi oneşteni au achitat o sumă modică pentru preluarea echipei, a cărei titulatură vor trebui s-o păstreze până la vară. Continuă lectura „FC Pambac continuă la Oneşti”
FC PAMBAC, ÎN PRAG DE DESFIINŢARE
În pragul sărbătorilor de iarnă, presa băcăuană anunţă un foarte trist eveniment din lumea fotbalului: echipa de fotbal FC Pambac, ocupanta locului 5 în seria I a Ligii a III-a, se desfiinţează! Se pare că problemele financiare cu care echipa s-a confruntat de-a lungul turului de campionat au devenit Continuă lectura „FC PAMBAC, ÎN PRAG DE DESFIINŢARE”
Tâlhăriţi de arbitri : PAMBAC BACĂU – CS PANCIU 1-1 (0-1)
Adevărul e că gazdele au început cu stângul dinaintea primului fluier al cretinului din Brăila care s-a rătăcit în corpul de arbitri al lui Vasile Avram. La sesizarea lui Ionică Serea, antrenorul oaspeţilor, arbitrii au purces la măsurarea porţilor şi… surprize! Ambele porţi erau „defecte”, respectiv mai scunde cu câţiva centimetri.
Gospodarii gazdelor s-au pus pe treabă, însă, astfel încât nu s-a întâmplat ca la Râmnicu Sărat acum două săptămâni, când nu s-a mai jucat deloc, ci partida a început cu 35 de minute întârziere. Continuă lectura „Tâlhăriţi de arbitri : PAMBAC BACĂU – CS PANCIU 1-1 (0-1)”
Fotbal, Liga a III-a: Două meciuri interesante la Bacău
Vineri şi sâmbătă vor avea loc partidele etapei a 12-a din Liga a III-a la fotbal, seria I, în cadrul căreia la Bacău se vor disputa două partide.
Pe terenul „Lucreţiu Avram” (Proletarul), Pambacul lui Costel Câmpeanu revine în faţa propriilor suporteri cu intenţia de a opri seria neagră de pe teren propriu. Continuă lectura „Fotbal, Liga a III-a: Două meciuri interesante la Bacău”