Mircea Sandu: „Pace, ca să fie bine”


În cadrul conferinţei de presă susţinută la finalul consfătuirii cu membrii afiliaţi ai FRF, preşedintele Mircea Sandu a făcut referire şi la conflictul existent în fotbalul băcăuan. „Am depistat că există ambiţii de-o parte şi de alta, între Dumitru Sechelariu şi primarul Stavarache, în loc ca oamenii ăştia să-şi dea mâna. Ar fi păcat ca Bacăul să nu-şi recapete locul pe care Continuă lectura „Mircea Sandu: „Pace, ca să fie bine””

EURO 2024 la Bacău ?


Luni şi marţi, hotelul „Helen” din comuna Măgura a găzduit reuniunea conducerii FRF cu membrii afiliaţi din judeţele Suceava, Botoşani, Neamţ, Iaşi, Bacău, Vaslui, Vrancea, Galaţi, Covasna, Harghita.
Au fost prezenţi 37 dintre cei 41 de membri afiliaţi de pe raza celor 10 judeţe participante la consfătuire. A fost făcută o informare referitoare la activitatea curentă a FRF, cu proiectele existente şi cele de viitor. Continuă lectura „EURO 2024 la Bacău ?”