Ciprian Panait: „Am mai fi putut înscrie de 5-6 ori”


La finalul partidei câştigate de Sport Club Bacău în deplasarea de la Panciu, antrenorul Ciprian Panait a declarat: „A fost un meci greu, pe care l-am câştigat mai clar decât o arată scorul, am dominat partida de la un capăt la altul şi am făcut ceea ce ne-am propus. Echipa a fost foarte motivată şi a arătat că poate juca în orice condiţii şi împotriva oricărui adversar. Rezultatul a fost o consecinţă a jocului bun şi vreau să vă spun că am mai fi putut înscrie de 5-6 ori, dar maniera în care am tratat anumite ocazii a făcut ca scorul să fie Continuă lectura „Ciprian Panait: „Am mai fi putut înscrie de 5-6 ori””

Ciprian Panait: „Nu credeam să întâlnesc, în 2010, un adversar preocupat doar să nu primească gol”


La finalul partidei câştigate de echipa pe care o pregăteşte, antrenorul Ciprian Panait a declarat: „Mă bucur pentru cele trei puncte, care sunt extrem de importante deoarece n-a fost un meci uşor, aşa cum am anticipat. M-am pregătit toată săptămâna împreună cu echipa pentru jocul acesta, dar nu mă aşteptam ca, în 2010, să mai întâlnesc o echipă care se apără şi nu e preocupată decât să nu primească gol. Îmi pare bine că am avut un meci de genul ăsta, cu un adversar care a ştiut foarte bine ce are de făcut, adică să se apere. Era momentul să întâlnim o echipă de genul ăsta, pentru că noi dorim să câştigăm, iar când doreşti să câştigi, Continuă lectura „Ciprian Panait: „Nu credeam să întâlnesc, în 2010, un adversar preocupat doar să nu primească gol””

Au spart cu greu „autobaza”: S.C. Bacău – FCM Oneşti 1-0 (0-0)


Sport Club Bacău şi-a continuat seria pozitivă de pe teren propriu, cu o victorie chinuită, dar meritată, obţinută în faţa unui adversar care a venit cu scopul precis de a obţine un punct. Cu siguranţă că Sorin Cârţu ar fi fost invidios pe Florin Pavel dacă ar fi asistat la jocul de vineri de pe „Letea”, oneştenii baricadându-se cu sârg în propria jumătate de teren, incursiunile în terenul advers fiind mai rare decât opririle trenurilor în halta Dofteana. Continuă lectura „Au spart cu greu „autobaza”: S.C. Bacău – FCM Oneşti 1-0 (0-0)”

Ciprian Panait: „Am fost fraierii fraierilor că am pierdut la Suceava”


După o pauză de două etape, Sport Club Bacău a revenit cu o victorie concludentă, 5-1 în deplasarea de la Târgu Neamţ, golurile băcăuanilor fiind realizate de Ungureanu (min. 26, 27 şi 64), Drăgan (min. 71) şi Roncea (min. 88). Despre partida de la Târgu Neamţ, antrenorul Ciprian Panait ne-a declarat: „După cum era normal, am început crispat, deoarece stăm de trei săptămâni şi această pauză venită într-un moment când echipa era în vârf de formă a făcut să ne ieşim puţin din ritm. După 10-12 minute, am început să controlăm meciul, Continuă lectura „Ciprian Panait: „Am fost fraierii fraierilor că am pierdut la Suceava””

În loc de conferinţă de presă


Ziariştii prezenţi la partida dintre Sport Club Bacău şi Ceahlăul II Piatra Neamţ l-au aşteptat 20 de minute pe Ciprian Panait pentru a le povesti despre nimic. Nu tu un „scuzaţi întârzierea”, nici măcar un „bună ziua” ci doar „haideţi”. Unde? Într-o sală neîncălzită, cu un miros violent de mucegai şi cu ceea ce vedeţi în imagine. Continuă lectura „În loc de conferinţă de presă”

Marea plictiseală: S.C. Bacău – Ceahlăul II Piatra Neamţ 1-0 (1-0)


După cum începuse meciul, se părea că vom asista la un festival de goluri şi măcar la un joc alert, din cauza frigului pătrunzător. În minutul 3, Dobârceanu a transformat impecabil o lovitură liberă de la 16 metri, trimiţând balonul în colţul din stânga al porţii lui Hărăguţă, deschizând scorul imediat după ce rivala FCM înscrisese la Suceava. Continuă lectura „Marea plictiseală: S.C. Bacău – Ceahlăul II Piatra Neamţ 1-0 (1-0)”

Declaraţii după Aerostar – SC Bacău 1-4


Ciprian Panait (SC Bacău): „Sunt bucuros pentru rezultat, unul care ne dă încredere pentru viitor, e prima victorie în deplasare din acest campionat şi aveam mare nevoie de ea. E o victorie care ne dă confortul pregătirii următoarelor meciuri, care a adus încă un plus în jocul nostru şi care ne situează pe un loc care e întâmplător în momentul acesta, pentru că suntem încă departe de ceea ce-mi doresc eu şi de ceea ce ne dorim să facem la acest club.Mă bucur că presa-şi face datoria şi e gardianul nostru Continuă lectura „Declaraţii după Aerostar – SC Bacău 1-4”

Aventuri pe „Letea”: banner confiscat şi schimbări anapoda


Conferinţa de presă de sâmbăta trecută a lui Ciprian Panait începe să-şi capete semnificaţiile. Antrenorul Sport Clubului a enumerat mai multe probleme cu care se confruntă şi, chiar dacă a ţinut să precizeze că nu se plânge, se pare că lucrurile nu stau tocmai bine la capitolul organizatoric.
Astfel, Panait a afirmat că-şi doreşte un metodist la echipă, probabil pentru a-l înlocui pe actualul delegat Continuă lectura „Aventuri pe „Letea”: banner confiscat şi schimbări anapoda”

O repriză OK, cealaltă KO: S.C. Bacău – Oţelul II Galaţi 2-1 (2-0)


Câtă dreptate a avut Ciprian Panait să se teamă de partida cu Oţelul II ! Doar că băcăuanii au avut probleme pe care şi le-au creat singuri, mai întâi prin gafa monumentală a portarului Satco şi apoi din cauza pasului înapoi pe care l-au făcut în mitanul secund.
Prima repriză a fost controlată cu autoritate de băcăuani, care au reuşit să fructifice Continuă lectura „O repriză OK, cealaltă KO: S.C. Bacău – Oţelul II Galaţi 2-1 (2-0)”

Avancronică: Sport Club Bacău – Oţelul II Galaţi (vineri, 24 septembrie, ora 17, stadion „Letea”)


După derby-ul de săptămâna trecută cu FCM Bacău, echipa antrenată de Ciprian Panait se află în faţa unui nou examen dificil, pe care-l va susţine cu „satelitul” liderei din Liga I.
Tehnicianul băcăuan a nominalizat gruparea gălăţeană printre potenţialele candidate la promovare, astfel încât cu siguranţă că partida de vineri a fost pregătită în cele mai mici amănunte. Continuă lectura „Avancronică: Sport Club Bacău – Oţelul II Galaţi (vineri, 24 septembrie, ora 17, stadion „Letea”)”