Fotbal, Liga a III-a: Pambac merge unde se-agaţă harta-n cui


Vineri şi sâmbătă vor avea loc partidele etapei a 5-a din Liga a III-a la fotbal. Dintre cele trei formaţii băcăuane angrenate în competiţie, cea mai grea misiune o va avea AEROSTAR, care va primi, pe teren propriu (vineri, ora 17.00, stadion AEROSTAR) replica ocupantei locului secund, CF BRĂILA. Partida va fi arbitrată la centru de Vlad Ciobanu (Suceava), asistat de buzoienii Mihai Coşconea şi Laurenţiu Constantin.
Tot pe teren propriu (vineri, ora 17.00, teren Şoimii) va evolua şi WILLY, împotriva echipei CS Gura Humorului, locul 15 în clasament. “Pinguinii” vor fi arbitraţi la centru de Petre Meterciuc (Tg. Neamţ), ajutat de bucureştenii Daniel Dumitriu şi Mihail Mircea Grigoriu.
În fine, cea mai uşoară misune în această rundă o va avea PAMBAC, formaţie ce va întâlni în deplasare lanterna roşie a clasamentului seriei, CS Şcoala de Fotbal Rădăuţi (vineri, ora 17.00, stadion Municipal Rădăuţi), echipă care a primit nu mai puţin de 37 de goluri în primele patru etape fără a marca vreunul !!! Acest meci va fi condus la centru de romaşcanul Ionuţ Nacu, care va fi asistat de Ovidiu Găleată (P. Neamţ) şi Daniel Ştefănescu (Iaşi).