Sunt medaliaţii Bacăului şi ai Lumii. Patru sportivi care cunosc durerea fizică, sudoarea, dar şi bucuria victoriei. N-au cunoscut niciodată sensul verbelor “a se căina”, “a ceda” sau “a abandona”. Pentru că sus, pe podium, e gustul unic pe care nu-l poate da altceva decât bucuria de a fi învingător. Învingători în lupta cu alţi sportivi, învingători în lupta cu propriile limite fizice, sau cu emoţiile. Au demonstrat că orice vrei cu adevărat se îndeplineşte, cu condiţia să pui suflet în ceea ce faci. Au plecat aproape cu ochii închişi, fără bani şi în curajul tinereţii la campionatul mondial de Unifight din Praga. Ei, băcăuanii – Manuela Bârzu, Doru Bucătaru, Ionuţ Smerea şi Mihai Gosav. Desculţi şi cu palmele goale au demonstrat că nimeni nu le poate sta în cale. Şi au reuşit! Continuă lectura „NEÎNFRICAŢII”
Trei mutări de antrenori în Liga Naţională la handbal masculin
Profitând de pauza competiţională dintre turul şi returul campionatului, trei dintre formaţiile din Liga Naţională la handbal masculin şi-au schimbat conducerile tehnice. Cea mai interesantă mutare mi se pare cea făcută de HC Odorhei, locul 8 în clasament şi participantă în Challenge Cup. Continuă lectura „Trei mutări de antrenori în Liga Naţională la handbal masculin”
Gabriela Manea: "Ne-a lăsat la greu, e o atitudine nejustificată"
Referitor la fuga Oanei Bondar din cantonamentul echipei de handbal feminin Ştiinţa Bacău, i-am solicitat un comentariu antrenoarei echipei, Gabriela Manea. Aceasta a confirmat faptul că handbalista a părăsit echipa fără a anunţa conducerea clubului şi, mai grav, fără motiv. „După antrenamentul de ieri dimineaţă, mi-a spus că Continuă lectura „Gabriela Manea: "Ne-a lăsat la greu, e o atitudine nejustificată"”
Oana Bondar a dat bir cu fugiţii
Ca şi cum problemele cu care se confruntă n-ar fi fost de-ajuns, echipa feminină de handbal Ştiinţa Bacău a rămas fără golgetera sa, Oana Bondar. Din păcate, handbalista a şters-o pe furiş, fără a anunţa pe nimeni şi mai mult ca sigur o paşte o suspendare, Continuă lectura „Oana Bondar a dat bir cu fugiţii”
Handbaliştii băcăuani au urcat la munte
După tradiţionala vacanţă de Sărbători, handbaliştii de la Ştiinţa Bacău s-au reunit ieri în vederea pregătirilor pentru returul campionatului. Băcăuanii s-au deplasat în de-acum tradiţionalul cantonament de la Piatra Neamţ, pentru 10 de zile de acumulări, Continuă lectura „Handbaliştii băcăuani au urcat la munte”
Gabriela Manea: "Ne propunem minimum 4 puncte până la finalul turului"
Cu mai puţin de o săptămână înainte de reluarea întrecerilor Ligii Naţionale la handbal feminin, antrenoarea Ştiinţei Bacău, Gabriela Manea, vorbeşte despre obiectivele echipei, despre managementul acesteia, dar şi despre realegerea lui Cristian Gaţu în fruntea Federaţiei Române de Handbal. Continuă lectura „Gabriela Manea: "Ne propunem minimum 4 puncte până la finalul turului"”
Ianuarie – lună de foc pentru handbaliste
După o întrerupere de două luni, cauzată de participarea echipei naţionale la Campionatele Mondiale din China, Liga Naţională la handbal feminin îşi va relua întrecerile în cel de-a doilea week-end al anului 2010, cu etapa a IX-a. De altfel, luna ianuarie va însemna un veritabil de forţă pentru echipele de prima ligă, Continuă lectura „Ianuarie – lună de foc pentru handbaliste”
Handbal masculin, VIDEO: Imagini cu viitoarea adversară a Ştiinţei în Challenge Cup
Am găsit pe youtube un filmuleţ cu un rezumat al meciului dintre Portovik Iujnîi (viitoarea adversară a Stelei din Cupa Cupelor) şi Motor Zaporoje (viitoarea adversară a Ştiinţei Bacău în Cupa Challenge), disputat pe 7 decembrie, în Superliga ucraineană de handbal masculin. Încă trei precizări: Portovik s-a impus cu 37-29, Motor e echipată în tricouri cu dungi iar omul cu ghiul e antrenorul celor din Zaporoje.
Cititorii Bacăului Sportiv au decis: SHOTA TEVZADZE, CEL MAI BUN HANDBALIST BĂCĂUAN AL ANULUI 2009 !
Sondajul lansat de Bacăul Sportiv pentru desemnarea celui mai bun handbalist băcăuan al anului s-a încheiat cu un câştigător detaşat: portarul Ştiinţei, georgianul Shota Tevzadze. Continuă lectura „Cititorii Bacăului Sportiv au decis: SHOTA TEVZADZE, CEL MAI BUN HANDBALIST BĂCĂUAN AL ANULUI 2009 !”
Chike Onyejekwe a înscris de patru ori contra Macedoniei
Luni şi marţi, naţionala de handbal masculin a României a disputat două jocuri amicale la Skopje, cu reprezentativa Macedoniei, prilejuind şi debutul pe banca tehnică a selecţionerului Vasile Stângă. Singurul reprezentant al Ştiinţei Bacău în selecţionata ţării noastre, Continuă lectura „Chike Onyejekwe a înscris de patru ori contra Macedoniei”