Florin Grapă: „Am fost eliminaţi din Challenge Cup fiindcă am jucat de două ori în deplasare”

Chestionat cu privire la lucrările de reparaţii care se execută la Sala Sporturilor din Bacău, preşedintele clubului sportiv Ştiinţa Bacău şi antrenorul echipei feminine de volei cu acelaşi nume, a deplâns momentul ales pentru efectuarea acestora: „Pentru sportul băcăuan e bine că se fac aceste lucrări, fiindcă e un lucru care va rămâne. N-am putut fi, însă, de acord Continuă lectura „Florin Grapă: „Am fost eliminaţi din Challenge Cup fiindcă am jucat de două ori în deplasare””

Volei feminin, Divizia A1: Galop de sănătate

Conform aşteptărilor, Ştiinţa Bacău nu a avut nicio problemă în a-şi adjudeca victoria în jocul de la Sibiu, cu CSM Terezianum din localitate. Partida, care a contat pentru etapa a XII-a a Diviziei A1 la volei feminin, s-a încheiat în Continuă lectura „Volei feminin, Divizia A1: Galop de sănătate”

Volei feminin, Divizia A1: Început de an lejer pentru Ştiinţa

Mâine începe returul Diviziei A1 la volei feminin, cu un meci aparent simplu pentru Ştiinţa Bacău, ocupanta locului 4 la finele turului. Astfel, elevele profesorului Florin Grapă vor evolua la Sibiu, împotriva echipei CSM din localitate, formaţie aflată pe locul 10, cu numai două victorii în 11 partide disputate. Continuă lectura „Volei feminin, Divizia A1: Început de an lejer pentru Ştiinţa”

Bătaie de joc la Sala Sporturilor

Începute în prima parte a lunii noiembrie, în plin sezon competiţional, reparaţiile la Sala Sporturilor din Bacău se derulează în cel mai tipic stil românesc. Adică nu se vor încheia la termen şi nici măcar nu se ştie o dată aproximativă la care echipele băcăuane vor avea acces în sală. Continuă lectura „Bătaie de joc la Sala Sporturilor”

Florin Grapă : "Cu ceva mai multă concentrare am fi putut învinge la Galaţi!"


La puţin timp după încheierea spectaculoasei dispute de la Galaţi, cu campioana României, antrenorul principal al Ştiinţei Bacău a declarat: „După un prim set câştigat în prelungiri, gazdele şi-au revenit din pumni ca un boxer şi Continuă lectura „Florin Grapă : "Cu ceva mai multă concentrare am fi putut învinge la Galaţi!"”

Volei feminin, Divizia A1: La un pas de surpriză ! (METAL GALAŢI – ŞTIINŢA BACĂU 3:2)


Doar 150 de spectatori s-au încumetat să facă drumul pe viscol şi ger până la îndepărtata sală „Siderurgistul”, pentru a vedea la lucru două dintre cele mai bune echipe de volei feminin din România, Metal Galaţi şi Ştiinţa Bacău .
Metalul venea după un succes răsunător în Liga Campionilor, Continuă lectura „Volei feminin, Divizia A1: La un pas de surpriză ! (METAL GALAŢI – ŞTIINŢA BACĂU 3:2)”

Volei feminin, Divizia A1: Ştiinţa a câştigat restanţa de la Cluj-Napoca


În această după-amiază, voleibalistele de la Ştiinţa Bacău au disputat restanţa din etapa a IX-a, în deplasare la ocupanta locului al 10-lea în clasament, „U” Cluj. Conform aşteptărilor, elevele lui Florin Grapă şi Melu Manta au obţinut o victorie fără drept de apel, la capătul unui joc ce a reprezentat un antrenament pentru Continuă lectura „Volei feminin, Divizia A1: Ştiinţa a câştigat restanţa de la Cluj-Napoca”

Victorii acasă pentru voleibalistele şi voleibaliştii de la Ştiinţa


Cele două echipe de volei băcăuane îşi continuă odiseea evoluţiilor în sălile de sport ale unor şcoli generale, în aşteptarea terminării lucrărilor la Sala Sporturilor.
Fetele au evoluat, în cadrul etapei a X-a, la Şcoala „Constantin Platon”, împotriva celei mai slabe formaţii din Divizia A1, CSM Focşani. Un meci cum nu se poate mai nimerit după obositoarea deplasare din Finlanda, Continuă lectura „Victorii acasă pentru voleibalistele şi voleibaliştii de la Ştiinţa”

Tommy Lemminkainen: "Această calificare scoate la lumină voleiul finlandez"


Fericit după o calificare istorică a echipei sale, antrenorul principal al formaţiei LP Viesti Salo, Tommy Lemminkainen, a declarat: „LP Salo a adus la lumină voleiul finlandez, prin participarea la Challenge Cup şi eliminarea echipei româneşti Ştiinţa Bacău. După prima manşă, acum, pentru LP Salo nu a mai contat avantajul Continuă lectura „Tommy Lemminkainen: "Această calificare scoate la lumină voleiul finlandez"”

Am pierdut o calificare, am câştigat respectul unui public senzaţional


O sală a sporturilor imensă, un public numeros – circa 2.000 de spectatori, o atmosferă ca de mare spectacol, un interes major din partea tuturor celor ce au fost gazdele echipei studenţeşti din Bacău, aşa era ,,scena” finlandeză pentru desfăşurarea meciului retur dintre LP Viesti Salo şi Ştiinţa Bacău. Continuă lectura „Am pierdut o calificare, am câştigat respectul unui public senzaţional”