După ce CSM Satu Mare a învins Ştiinţa fără drept de apel, etapa a III-a a Ligii Naţionale de handbal masculin a mai oferit o surpriză. HC Odorhei s-a revanşat pentru înfrângerea severă suferită la Cupa Municipiului Bacău în faţa echipei campioane, învingând-o la 9 goluri diferenţă! Iată rezultatele complete ale etapei şi clasamentul: Continuă lectura „Handbal masculin, Liga Naţională: Odorheiul dă de pământ cu Constanţa”
Categorie: Liga nationala
Gabriel Armanu: „Nu am o explicaţie logică a ceea ce se întâmplă cu echipa”
Antrenorul principal al Ştiinţei Municipal Dedeman Bacău nu înţelege ce se întâmplă cu echipa, aflată la al doilea eşec în deplasare: „Parcă avem două echipe, una joacă foarte bine iar una foarte rău, deşi sunt aceiaşi jucători. E adevărat că şi adversarii noştri au practicat un handbal dur, de cele mai multe ori peste limita regulamentului şi, în momentul în care n-au fost sancţionaţi, au căpătat mai mult curaj. Acest lucru a fost demoralizator pentru noi, n-am mai reuşit să mergem direct spre poartă, am căutat să evităm loviturile peste limita regulamentului şi am încercat aruncări de la distanţă foarte mare. Am avut 19 ratări şi 5 greşeli tehnice, iar 24 de mingi pierdute într-un meci înseamnă cam mult.”
Tehnicianul băcăuan a amintit şi un moment foarte important al jocului, petrecut în minutul 45, când Ştiinţa se apropiase la trei goluri de adversari, Continuă lectura „Gabriel Armanu: „Nu am o explicaţie logică a ceea ce se întâmplă cu echipa””
Varză de Bacău: CSM Satu Mare – Ştiinţa Bacău 34-27 (17-12)
E greu să mai spui ceva despre o echipă care, în urmă cu trei săptămâni, învingea campioana fără drept de apel pentru ca, mai apoi, să piardă de două ori în deplasare, la Baia Mare şi Satu Mare.
Iar dacă la Baia Mare băcăuanii au condus vreo 50 de minute, în sala LPS din Satu Mare Ştiinţa nu a fost nici măcar o dată în avantaj! Continuă lectura „Varză de Bacău: CSM Satu Mare – Ştiinţa Bacău 34-27 (17-12)”
CSM SATU MARE – ŞTIINŢA MD BACĂU 34-27 (17-12) a fost live text pe Bacăul Sportiv
Circa 200 de spectatori sunt în sala LPS din Satu Mare. De la faţa locului, va relata FLORIN MUREŞAN, de la Gazeta de Nord Vest şi Nord Vest TV.
1-0 Vizhbovsky
1-1 Dinescu Continuă lectura „CSM SATU MARE – ŞTIINŢA MD BACĂU 34-27 (17-12) a fost live text pe Bacăul Sportiv”
Avancronică: CSM Satu Mare – Ştiinţa MD Bacău (sâmbătă, 11 septembrie, ora 11, LIVESCORE şi LIVE TEXT pe Bacăul Sportiv)
Lucrările de reparaţii ale punctelor pierdute de Ştiinţa sâmbăta trecută la Baia Mare încep tot în nord-vestul ţării, la Satu Mare.
Deşi au suferit două înfrângeri în primele două etape, ambele în deplasare, la Timişoara şi Suceava, sătmărenii nu sunt o echipă de luat la preţ de matineu. Gruparea antrenată de Ioan Palko şi Nicolae Istrate a transferat Continuă lectura „Avancronică: CSM Satu Mare – Ştiinţa MD Bacău (sâmbătă, 11 septembrie, ora 11, LIVESCORE şi LIVE TEXT pe Bacăul Sportiv)”
Nicolae Istrate (antrenor CSM Satu Mare): „Ştiinţa e mai agresivă în apărare, dar mai slabă în atac”
În tabăra echipei CSM Satu Mare domneşte optimismul înainte de partida de sâmbătă, cu Ştiinţa Municipal Dedeman Bacău. Explicabil, dacă ţinem cont de faptul că sătmărenii au vizionat dvd-ul cu înfrângerea băcăuanilor de la Baia Mare.
„Vom intra sâmbătă pe teren cu gândul să câştigăm, aşa cum o facem peste tot. Din ce am văzut în meciul pe care l-au jucat la Baia Mare, cred că ei au pierdut mult prin plecarea lui Sandu Iacob, care dirija bine echipa în teren şi în apărare şi în atac. Mi se pare că acum sunt mai agresivi Continuă lectura „Nicolae Istrate (antrenor CSM Satu Mare): „Ştiinţa e mai agresivă în apărare, dar mai slabă în atac””
GALERIE FOTO: ŞTIINŢA BACĂU – POLI TIMIŞOARA 30-21
Gabriel Armanu: „Am avut o apărare de fier”
Deşi mulţumit după succesul împotriva Politehnicii Timişoara, Gabriel Armanu a afişat o bucurie rezervată, cu gândul, probabil, la drumul lung pe care-l are de parcurs vineri, până la Satu Mare.
„A fost greu, mai ales că eram sub presiunea rezultatului anterior. Am avut o apărare de fier, dar şi lucrurile care ne-au lipsit la Baia Mare, contraatacul şi faza a doua. Astăzi am reuşit goluri frumoase, spectaculoase, am practicat un handbal modern, jucătorii s-au dăruit total şi merită felicitări. Continuă lectura „Gabriel Armanu: „Am avut o apărare de fier””
Lui Otto Heel nu i-au plăcut arbitrii
Fostul tehnician al Ştiinţei Bacău, aflat în prezent la cârma bănăţenilor, s-a declarat nemulţumit atât de numărul mare de greşeli comise de elevii săi, cât şi de maniera de arbitraj a craiovenilor Barcan şi Ciurea.
„A fost o revenire neplăcută la Bacău. Jucătorii mei au comis prea multe greşeli individuale, care au contat în economia totală a jocului. Mi s-a părut, însă, că şi maniera de arbitraj a fost ciudată, numai pentru unii, Continuă lectura „Lui Otto Heel nu i-au plăcut arbitrii”
Handbal masculin, Liga Naţională: Rezultatele etapei a II-a
Spre deosebire de runda inaugurală, cea de-a doua etapă a Ligii Naţionale de handbal masculin n-a mai adus mari surprize, ci doar un gol de senzaţie al stelistului Viorel Mazilu, care a egalat în ultima secundă cu o aruncare de la centrul terenului.
Iată rezultatele înregistrate şi clasamentul: Continuă lectura „Handbal masculin, Liga Naţională: Rezultatele etapei a II-a”