Minifotbal: Cu-adevărat Express !


La Bacău a avut loc, în weekendul trecut, a patra etapa a Campionatului municipal Liga Bergenbier.
Revelaţia acestui început de ediţie, formaţia Express, a confirmat forma bună în care se află, învingând pentru a patra oara consecutiv şi instalându-se, alături de vechea campioana, Grafit Soccer Invest, la cârma primei ligi băcăuane. Scorul obţinut de Continuă lectura „Minifotbal: Cu-adevărat Express !”

Minifotbal, Campionatul Municipal: Se joacă în viteza a patra


Campionatul de minifotbal Liga Bergenbier a început la Bacău în viteza a patra. Majoritatea competitoarelor sunt decise, încă din primele etape, să joace de parcă ar fi finalul competiţiei, astfel încât spectacolul este la el acasă. Nu e de mirare că la meciuri s-au strâns în mod constant câteva zeci de fete frumoase în faţa cărora minifotbaliştii vor să arate că au energie şi că ştiu să înscrie. Continuă lectura „Minifotbal, Campionatul Municipal: Se joacă în viteza a patra”

Minifotbal: Rezultatele etapei a II-a


Mihai Voicu, Ionuţ Vetrea, Dan Bolfă, Titi Câmpanu sau Cosmin Curelea sunt foşti fotbalişti ai Bacăului care revin sub culorile aceleiaşi echipe, dar nu pe terenul de fotbal, ci la minifotbal. Petromold este numele echipei care a reuşit să-i legitimeze pe toţi aceştia şi totodată să se şi înscrie în Campionatul Municipal de Minifotbal, cu o etapă întârziere, Continuă lectura „Minifotbal: Rezultatele etapei a II-a”

Minifotbal: Campioana îşi respectă blazonul


La Bacău au avut loc, sâmbătă şi duminică, meciurile primei etape ale noii ediţii 2010-2011, ce reuneşte echipele de minifotbal din municipiul de pe Bistriţa. „A fost o etapă frumoasă, dar cel mai interesant şi îmbucurător lucru de remarcat se referă la numărul mic de cartonaşe galbene – numai patru în şapte meciuri”, ne-a declarat Gheorghe Burleanu, managerul general al campionatului local de minifotbal. Continuă lectura „Minifotbal: Campioana îşi respectă blazonul”

Minifotbal: S-a încheiat Memorialul „Teofil Bora”


Duminică seara s-a încheiat, la Bacău, ediţia I a Memorialului Teofil Bora. A fost un turneu reuşit, desfăşurat pe parcursul a trei weekenduri, un turneu organizat în memoria celui care a fost medicul sportiv al Nadiei Comăneci, dar şi a multor fotbalişti de divizia A, dr. Teofil Bora.
„Sincer să fiu, nici eu nu m-am aşteptat ca această primă ediţie să fie atât de reuşită”, a declarat Gheorghe Burleanu, Continuă lectura „Minifotbal: S-a încheiat Memorialul „Teofil Bora””

Minifotbal: Înscrierile pentru sezonul 2010-2011 se apropie de sfârşit


20 de echipe au confirmat deja înscrierea pentru ediţia a V-a a Campionatul Municipal de Minifotbal pentru Amatori – Liga Bergenbier. Campionatul de minifotbal, devenit deja o tradiţie, va debuta în data de 27 august când va avea loc şi tragerea la sorţi. Tot atunci va avea loc şi festivitatea de premiere pentru ediţia I a Memorialului Teofil Bora care îşi va disputa finalele în acest week-end pe baza sportivă Lider Sport. Continuă lectura „Minifotbal: Înscrierile pentru sezonul 2010-2011 se apropie de sfârşit”

Memorialul „Teofil Bora” la minifotbal


Lider Sport anunţă demararea înscrierilor pentru Memorialul „Teofil Bora”. Această competiţie este organizată în memoria marelui doctor sportiv Teofil Bora, care, după peste patru decenii de activitate în lumea sportului, a lăsat în urma sa generaţii întregi de sportivi care îi simt acut lipsa indiferent că au suferit vreo accidentare pe terenul de joc ori că acum urmăresc competiţiile sportive din tribune. Această iniţiativă se înscrie în demersul foştilor şi actualilor sportivi care au trecut prin mâna domnului doctor care doresc să şi ridice un bust în memoria sa în curtea Stadionului Municipal. Continuă lectura „Memorialul „Teofil Bora” la minifotbal”

Minifotbal, Cupa României: Trofeul a rămas la Zalău


Zalăul a găzduit, la sfârşitul săptămânii trecute, Cupa României la minifotbal, competiţie la care au participat 24 de echipe din toată ţara. Printre ele, s-a numărat şi FC Coriolan Bacău, formaţie care nu a reuşit să treacă de faza grupelor.
Evoluţia băcăuanilor a fost grevată, însă, de mai mulţi factori: au ajuns la Zalău în ziua începerii turneului, la ora 5 dimineaţa şi au fost lipsiţi de aportul a patru dintre jucătorii de bază. Continuă lectura „Minifotbal, Cupa României: Trofeul a rămas la Zalău”

MINIFOTBAL: Coriolanul va reprezenta Bacăul la Cupa României


De vineri până duminică, Zalăul va găzdui Turneul Final al Cupei României la minifotbal. La competiţie participă un număr de 24 de echipe din toată ţara, împărţite în 6 grupe preliminare, printre care se numără şi FC Coriolan Bacău, vicecampioana Legendele renunţând la acest turneu.
Băcăuanii au fost repartizaţi în grupa D, alături de ABC Wood Roman, Cipricom Zalău şi Chedra Tax Ploieşti. În faza optimilor se vor califica Continuă lectura „MINIFOTBAL: Coriolanul va reprezenta Bacăul la Cupa României”