Handbal masculin: Un interviu cu cel mai bun antrenor al lumii


Recent, site-ul Federaţiei Europene de Handbal, eurohandball.com, a publicat un foarte interesant interviu cu antrenorul deţinătoarei Ligii Campionilor, Ciudad Real, fostul mare handbalist Talant Duyshebaev. Am tradus acest interviu, cu convingerea Continuă lectura „Handbal masculin: Un interviu cu cel mai bun antrenor al lumii”

Fotbal, Liga a III-a: Willy detonează bomba, Pambac se chinuie acasă

pambacsuceava
FC Willy Bacău a furnizat marea surpriză a etapei a VIII-a din seria I a Ligii a III-a la fotbal, învingând lidera clasamentului, Petrotub Roman, la ea acasă, cu 2-1, după ce, la pauză, „pinguinii” conduceau cu 1-0.
Pambac părea să aibă o misiune uşoară, pe propriul teren, cu Rapid CFR Suceava, Continuă lectura „Fotbal, Liga a III-a: Willy detonează bomba, Pambac se chinuie acasă”

Conducerea FCM Bacău anunţă sancţiuni pentru certăreţi şi petrecăreţi

fcmpetrolul
Cotidianul „Deşteptarea” anunţă, în ediţia de astăzi, că jucătorii care s-au luat la harţă cu tribunele în timpul partidei de sâmbătă, 3 octombrie, cu Petrolul Ploieşti, vor fi sancţionaţi. Este vorba de Viorel Ignătescu, Vasile Dobârceanu şi Marius Doboş, care vor plăti Continuă lectura „Conducerea FCM Bacău anunţă sancţiuni pentru certăreţi şi petrecăreţi”

Handbal masculin, Liga Naţională: Doi băcăuani în topul golgeterilor


După disputarea a patru etape din Liga Naţională la handbal masculin, clasamentul golgeterilor, dotat cu Trofeul „Aurel Bulgariu” este condus de pivotul echipei UCM Reşiţa, Gheorghe Irimescu, cu 42 de goluri.
Deşi a absentat în prima etapă, băcăuanul Marius Bondar a ajuns deja pe poziţia 6-7, la egalitate cu dinamovistul Bogdan Voica, ambii cu câte 26 de goluri.
De asemenea, prestaţia bună din partida cu Dinamo l-a urcat pe Igor Moskalenko pe locurile 10-11, la egalitate cu suceveanul Răzvan Gavriloaia.

Fotbal, Liga a III-a: Programul etapei a VIII-a

Pambac
Marţi, 6 octombrie, de la ora 15, se vor disputa partidele etapei a VIII-a a Ligii a III-a la fotbal. Dintre echipele băcăuane, doar Pambac (locul 5) va evolua pe teren propriu, pe stadionul „Lucreţiu Avram”, împotriva formaţiei Rapid CFR Suceava (locul 10). Meciul va fi arbitrat de o brigadă din Botoşani, care va fi condusă de George Brânzei, ajutat de Ciprian Iovu şi Adrian Vornicu. Continuă lectura „Fotbal, Liga a III-a: Programul etapei a VIII-a”

Handbal, juniori I: Înfrângere la Vaslui

minge handbal
Sâmbătă, în cadrul etapei a II-a a campionatului naţional de handbal rezervat juniorilor I, seria A, echipa CSS Bacău a pierdut în deplasare, la CSS Vaslui, scor 28-35 (15-17).
În celelalte partide ale etapei, s-au înregistrat rezultatele: LPS Suceava – LPS Piatra Neamţ 28-27, LPS Iaşi – LPS Roman 19-19 şi LPS Oneşti – LPS Botoşani 33-29.
În clasament conduce LPS Vaslui, singura formaţie care a obţinut două victorii în primele două runde. CSS Bacău ocupă locul al 2-lea iar LPS Oneşti poziţia a 6-a, ambele cu câte 2 puncte, fiind despărţite de golaveraj.
În etapa a III-a, CSS Bacău va evolua acasă, cu LPS Suceava, iar LPS Oneşti se va deplasa la Roman.

Handbal masculin, Champions League: Rezultatele primei etape


S-a încheiat, în această seară, prima etapă a grupelor Champions League la handbal masculin. A fost o rundă fără mari surprize, în care cel mai mare scor s-a înregistrat la Montpellier, unde gazdele i-au umilit pe grecii de la PAOK Salonic, mai vechea noastră cunoştinţă. Iată toate rezultatele: Continuă lectura „Handbal masculin, Champions League: Rezultatele primei etape”

Handbal masculin, Liga Naţională: Rezultatele complete ale etapei a IV-a

stiintadinamo
Astăzi au avut loc ultimele două partide ale etapei a IV-a din Liga Naţională la handbal masculin. În derby-ul etapei, la Suceava, Bucovina a pierdut la un singur gol diferenţă în faţa campioanei, într-un final dramatic, în care Cristian Bursuc a ratat egalarea în ultimele secunde. În rest, e de reţinut nervozitatea Continuă lectura „Handbal masculin, Liga Naţională: Rezultatele complete ale etapei a IV-a”

Doi huligani: Ignătescu şi Dobârceanu

ignatescu
Că stadionul nu e sală de teatru, e un lucru arhicunoscut. La fel de bine ca acela că, din când în când, fotbaliştii mai sunt şi înjuraţi, iar cei sensibili n-aveau decât să se apuce de pictură, actorie sau şah. Din păcate, am asistat sâmbătă, în timpul meciului FCM Bacău – Petrolul, la scene reprobabile, ai căror protagonişti au fost doi dintre componenţii echipei gazdă. Continuă lectura „Doi huligani: Ignătescu şi Dobârceanu”

Înecaţi în petrol: FCM BACĂU – PETROLUL PLOIEŞTI 0-2 (0-1)

FCMPETROLUL
E greu, e foarte greu să începi un meci de la 0-1, aşa cum au făcut-o elevii lui Gheorghe Poenaru astăzi. Asta fiindcă, în min. 5, mijlocaşul ploieştean Minciună a şutat de la circa 20 de metri iar Ignătescu n-a schiţat niciun gest, deşi balonul a aterizat în plasă nu departe de el. Gazdele au reacţionat imediat, prin Simao, al cărui şut Continuă lectura „Înecaţi în petrol: FCM BACĂU – PETROLUL PLOIEŞTI 0-2 (0-1)”