Ştiinţa Municipal Bacău şi Dinamo luptă duminică pentru cucerirea Cupei Municipiului Bacău


Ziua a doua a Cupei Municipiului Bacău la volei feminin a debutat cu partida dintre Ştiinţa Municipal Bacău şi nou-promovata în Divizia A1, Pro Volei Botoşani.
După un prim set adjudecat foarte rapid de gazde, la 11, următoarele două au fost mai echilibrate, în cel de-al treilea oaspetele conducând până aproape de final. În cele din urmă, elevele lui Florin Grapă au obţinut o victorie scontată, în trei seturi: 3:0 (25-11, 25-21, 25-22).
Mult mai interesant a fost cel de-al doilea meci al zilei, dintre Dinamo Romprest Bucureşti şi CSU Medicina Tg. Mureş. După un prim set câştigat de echipa mureşeană cu 25-23, în seturile următoare, dinamovistele s-au întrebuinţat destul de serios, pentru 25-19 şi 25-22. Setul patru a ajuns ,,pe bune’’ la 22-22, cu o minge perfect corectă la egalarea medicinistelor, moment contestat vehement de patronul dinamovist Marian Ştefan, care a adus injurii grave arbitrilor Stângă şi Ionescu, dar şi celor din secretariatul competiţiei, ameninţând chiar cu retragerea echipei. Se ajunge la 24-24, dar valoarea şi norocul surâd bucureştencelor, care se impun în final cu 3-1(-23, 19, 22, 24).
Duminică, de la ora 11, va avea loc finala turneului, între cele două echipe neînvinse după primele două zile, Ştiinţa Municipal Bacău şi Dinamo Romprest Bucureşti, după care, de la ora 13, vor evolua CSU Medicina Tg. Mureş şi Pro Volei Botoşani.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.