După-amiază festivă miercuri, în Sala sporturilor din Roman, unde formaţia locală HCM şi-a prezentat lotul de jucătoare, susţinând şi ultimul amical dinaintea noului sezon, în compania Ştiinţei Bacău.
Antrenorul Ion Arsene a început partida în formula care, probabil, va fi cea de bază în campionat: Bogdan – Vântu, Matei, Amoagdei, Ilişescu, Burghel, Chiper. Băcăuancele au început curajos, au condus preţ de vreo 12 minute, după care gazdele, cu ex-băcăuanca Luciana Marin în mare formă, au preluat conducerea şi s-au distanţat încet-încet.
După pauză, Ion Arsene a schimbat ca de obicei toată garnitura, dând ocazia tuturor handbalistelor aflate în lotul Ştiinţei să arate ce pot. După încheierea partidei, romaşcanii s-au dovedit gazde bune, le-au mulţumit băcăuancelor pentru participare, ba chiar le-au dat şi ciocolată şi şampanie la pachet. Şampania e, sperăm, pentru sărbătorirea unei noi promovări în Liga Naţională la anul. Fără îndoială, însă, că, la seceta de amicale din această vară, testul cu o echipă bună de Liga Naţională a fost unul util pentru echipa lui Ion Arsene.
HCM ROMAN: Polocoşer, Cristescu, Bejan – Busuioceanu (9), Iuganu (6), Marin (5), C. Stoleru (4), Pop (4), Tiţa (3), Gherman (3), Varga (3), Mazur (2), Strungaru (2), I. Ivan (1). Antrenor: Cornel Bădulescu.
ŞTIINŢA BACĂU: Bogdan, Angheluţă, Anghel – Chiper (6), Chelaru (4), Niga (3), Matei (3), Burghel (3), Vântu (2), Cîlici (2), Ilişescu (1), Dumitrache (1), Amoagdei (1), Cârligeanu (1), Ciurariu (1), Ababei. Antrenor: Ion Arsene.