Seria I a Ligii a III-a la fotbal programează vineri după.amiază, de la ora 18.00, partidele etapei a 30-a. Terenul „Şoimii” găzduieşte derby-ul local, dintre FC Willy şi Aerostar, partidă foarte importantă pentru „aviatori”, angrenaţi în lupta pentru evitarea retrogradării. Cea de-a treia formaţie băcăuană, FCM „Pambac” Oneşti va căuta cea de-a doua victorie de pe teren propriu, în compania liderei seriei, CF Brăila, într-un meci ce se anunţă capul de afiş al etapei. Iată şi celelalte jocuri ale rundei cu numărul 30: Politehnica II Iaşi – Dunărea II Galaţi, Sporting Club II Vaslui – Ceahlăul II Piatra Neamţ, Politehnica Galaţi – CSM Paşcani, Municipal Petrotub Roman – Cetatea Tg. Neamţ, CSM Focşani – CS Panciu, CS Gura Humorului – Oţelul II Galaţi 0-3 (gazdele s-au retras din campionat).