Volei feminin, Divizia A1/ UN MECI NEBUN: TOMIS CONSTANŢA – ŞTIINŢA BACĂU 3:2


După două înfrângeri în trei seturi cu CSU Metal Galaţi şi Dinamo, în cadrul ultimului turneu play-off al Diviziei A1 la volei feminin, voleibalistele de la Ştiinţa au avut ocazia de a trimite titlul la Galaţi înainte de ultimul meci al campionatului.
Elevele lui Florin Grapă au intrat în teren total dezinhibate şi au izbutit să-şi adjudece destul de clar primele două seturi, după ce au fost în permanenţă la timonă: 25-21 şi 25-19.
Ceea ce a urmat, însă, ţine de domeniul paranormalului, băcăuancele transformându-se total, jucând cu totul altceva faţă de primele două seturi. S-au comis toate greşelile văzute şi nevăzute, absolut inexplicabil, iar constănţencele au zis mersi şi au obţinut o victorie care la un moment dat le părea imposibilă.
Rezultat final, Tomis Constanţa – Ştiinţa Bacău 3:2 (21-25,19-25,25-12,25-12,15-9).
TOMIS: Barun, Simanic, Konecna, Pristavu, Gavrilescu, Plchotova. Libero – Vujovic. Antrenor: Constantin Alexe.
ŞTIINŢA: Iosef, Herlea, Chivorchian, Purice, Anghel, Polishchuk. Libero – Manu. Antrenor: Florin Grapă.
De la ora 18.00 se dispută meciul decisiv pentru titlu, între Dinamo şi CSU Metal Galaţi, gălăţencele având nevoie de victorie pentru a rămâne campioane, în caz contrar laurii urmând a fi cuceriţi de Tomis Constanţa.

Un comentariu la „Volei feminin, Divizia A1/ UN MECI NEBUN: TOMIS CONSTANŢA – ŞTIINŢA BACĂU 3:2”

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.