CSM Bacău n-a reușit să câștige la primul meci pe teren propriu din Liga Zimbrilor. În fața unei echipe mai omogene, băcăuanii au fost nevoiți să se încline, în special din cauză că au pierdut lupta la linia de 9 metri. Acolo, oaspeții au avut doi aruncări redutabili ”de afară”, Moisă și Sladic, în timp ce gazdele au suferit mult, mai ales pe inter dreapta. Prin urmare, Eden Hairi a fost nevoit să joace cu Alex Tărîță pe acel post, așa cum și dincolo, pe stânga, a folosit ”jucătorii mai îndemânatici”, vorba tehnicianului băcăuan.
Au fost și lucruri bune în jocul echipei noastre, cum ar fi belarusul Bogdan Serhel care, încet-încet, își intră în ritm, el reușind câteva goluri spectaculoase. De asemenea, debutul pivotului rus Maksimov a fost promițător, la fel și evoluția tânărului portar Eugen Crăciunescu. Adevărul e că, la ora asta, cam pe aici ne situăm și trebuie să ne acceptăm condiția. Sandu Iacob remarca după meci că străinii echipei CSM Bacău nu sunt încă la turație maximă și a profitat de acest lucru. Cu siguranță că, după omogenizarea echipei și refacerea lui Sadovyi, jocul va arăta cu totul altfel. Dar pentru asta trebuie răbdare din partea tuturor.
Două vorbe și despre arbitrajul clujenilor Badiu și Barbu, care au fost depășiți de meci în prea multe momente. Au fost greșeli cu duiumul în ambele direcții, e-adevărat, fără să influențeze rezultatul. Focșaniul a meritat victoria, fără doar și poate. Doar că nu e admisibil ca un oficial (Viorel Ciubotaru) să aibă ca ocupație protestele nenumărate la adresa arbitrajului și să nu primească nici măcar un avertisment, iar aici e și vina observatorului.
CSM Bacău – CSM Focșani 23-27 (9-10)
Bacău: Tamaș, Crăciunescu – Serhel 6 goluri, Tărîță 5, Gal 4, M. Cotinghiu 3, Maksimov 3, Juverdianu 1, Anton 1, Tudorancea, Bologa, Păunescu. Antrenor: Eden Hairi.
Focșani: Marocico, Tevzadze – Moisă 9, Sladic 9, Miroiu 4, Hrimiuc 2, Mocanu 1, Țuțu 1, Pătru 1, Ragea, Rață, Popovici, Eros. Antrenor: Sandu Iacob.
Aveti perfecta dreptate pana la arbitraj. Cei doi cavaleri,impreuna cu observatorul au stiu perfect ce rol au.e peste intelegerea umana cum au putut judeca faze absolut identice in moduri diferite,exemplu multitudinea de eliminari multe gratuite aratate Stiintei si modul absolut grotesc cum se comporta delegatul Focsaniului,in orice sala de handbal a lumii acel omulet primea cartonas rosu caz in care nu e …..legatura directa cu baietii in galben !!
Doua vorbe si despre fostii nostri jucatori…absolut profesionisti,cinste lor jenanta ,daca nu penibila manifestarile lui moise de la final …jucatori platiti cu milioane de euro,in momentuul in care se intorc ca si adversari la o echipa unde au mancat o paine arata putin respect,chestie de educatie,moise sarea de parca castigase liga campionilor !