Aerostar Bacău a reușit să-și asigure vineri promovarea în eșalonul secund, cu o etapă înainte de finalul campionatului. Echipa pregătită de Cristian Popovici a învins cu 1-0 pe Oțelul Galați și este matematic promovată în Liga a II-a. Miza partidei și-a pus, însă, serios amprenta asupra evoluției băcăuanilor, una modestă în prima repriză, primul șut spre poarta gălățeană venind abia în minutul 28. De partea cealaltă, Bahnașu a irosit trei ocazii imense, ultima dintre ele de cascadorii râsului. La ultima fază a primei reprize, gălățeanul i-a depășit pe Potcoavă și Masella, a rămas singur cu poarta goală dar, în loc să trimită balonul cu latul în plasă, s-a întors și a pasat lateral pentru Cârjan, care a ratat.
Evoluția ”aviatorilor” s-a îmbunătățit în repriza secundă, Hurdubei a țintit bara după o acțiune personală în minutul 59, iar golgeterul Vraciu a înscris cu capul după un corner executat de Istrate, în minutul 72. Golul a adus cu sine și o epidemie de cârcei în tabăra gazdelor, oaspeții s-au năpustit către poarta băcăuană, au ratat alte două ocazii monumentale, însă, în cele din urmă, Aerostarul a sărbătorit promovarea alături cei 800 de spectatori. Felicitări grupării băcăuane pentru munca depusă de-a lungul întregului sezon.
Aerostar: Potcoavă – Mihălăchioae, Mihăeș, Masella (77 Ichim), Ardei – Chirilă – Căinari (90+3 Artenie), Istrate (85 Sahru), Roșca – Vraciu, Hurdubei (71 Pavel). Antrenor: Cristian Popovici.
Oțelul: Udeanu – David, Matei, Moglan (90 Manău), Vasile (83 Stoian) – Crihană, Vlad – Sălăgeanu, Necșulescu (84 Muscă), Bahnașu (71 Bârlădeanu) – Cîrjan.
Asta ai inteles tu după un an de munca…Felicitări domnule Alexandrescu….
Asta… ce ???
Am urmarit meciul in direct pe “Otelul Tv”. Este si acum, inregistrat, pe Youtube. Sa spunem ca in tur si Aerostar a ratat un penalty, ceea ce arata ca si Otelul a fost norocoasa atunci. De acum, vorbim de o INCERCARE, atat pentru JUCATORI, cat si despre CONDUCERE. JUCATORII trebuie sa se pregateasca corespunzator ligii 2, adica o conditie fizica mai buna si un joc mai eficace, iar CONDUCEREA trebuie sa incerce sa faca fata la cheltuielile mai mari ale ligii 2 (deplasari si masa, contracte, cantonamente, preparator fizic, vitaminizare etc). Castigurile pot fi: mai multi spectatori, ceva bani din televizari si de la FRF, poate si o cofinantare de la Organele Locale, ca doar imaginea Bacaului si a Aerostarului sunt importante. Nu credeam ca se vrea promovarea, dar acum trebuie sa le multumim tuturor celor care au crezut in PROMOVARE !
Aerostar, cat mai sus !
FC Botoșani a jucat în această după amiază primul meci amical din perioada de pregătire. Echipa lui Costel Enache a întâlnit pe stadionul Municipal formația Aerostar Bacău, nou promovată în liga a II-a.
Antrenorul botoșănean a mizat în prima repriză, în mare parte pe jucătorii rămași în lot din sezonul trecut. Singurele noutăți au fost doi jucători greci care au evoluat pe posturile de fundaș dreapta și fundaș stânga plus un atacantul Alex Pop, venit în probe. În partea secundă, au intrat restul jucătorilor din lot, cu excepția lui Mihai Roman care abia a venit la pregătire.
Faptul că FC Botoșani are doar o săptămână de pregătire iar Aerostar Bacău s-a reunit abia acum trei zile, s-a văzut în jocul ambelor formații. Partida s-a încheiat la egalitate, scor 0-0. Ambii antrenori au vrut să testeze jucătorii veniți în probe. Costel Enache i-a folosit pe toți jucătorii tineri dar unii dintre ei nu vor merge în cantonamentul din Austria.
„Încercăm să refacem un lot echilibrat, un lot în care să avem concurență pe posturi. În momentul acesta avem foarte mulți jucători tineri, jucători de perspectivă, încerc și eu să-mi fac o idee despre potențialul lor, să vedem dacă pot fi soluții de joc. Suntem după o săptămână de pregătire, ieri am făcut două antrenamente. Nu era normal să arătăm foarte proaspeți. Suntem într-o perioadă cu achiziții fiziologice, cu antrenamente axate în special e partea fizică. Sper să ne mișcăm rapid și să completăm lotul. Cantonamentul de două săptămâni din Austria este cheia pentru turul campionatului. Probabil vor mai pleca doi-trei jucători, dintre cei foarte tineri, care nu sunt soluții în acest moment pentru Liga1. Rămân în atenția noastră”, a spus Costel Enache.
De partea cealaltă, Cristian Popovici, antrenorul principal al băcăuanilor, spune că este într-o perioadă în care încearcă să formeze un lot de jucători cu care să nu aibă emoții în următorul sezon de Liga a II-a. Cert este că Aerostar Bacău nu va fi una din candidatele la promovarea în prima ligă.
„În primă fază ne-am bucurat de această promovare pentru că Bacăul nu mai avea echipă de liga a III-a. Eram doar noi în liga III-a. Acum am rămas singura echipă de liga a II-a din Moldova, din păcate. Sper să mișcăm în sensul bun lucrurile pentru sportul băcăuan. Deocamdată nu putem emite mari pretenții în liga a II-a. Obiectivul este un loc în care să nu fim sub presiunea rezultatelor. Nu ne putem propune promovarea. Nu suntem pregătiți nici financiar, nici ca lot de jucători, nici infrastructură. Trebuie să consolidăm un lot care să ne dea speranțe. Botoșaniul e bine. Rămâne în inima mea, am promovat echipa asta în prima ligă, am scris istorie. Am înțeles că sunt niște frământări la nivel de lot, la conducere, a demisionat Cornel Șfaițer. Așa cum îi cunosc pe oamenii de aici, vor încerca să facă lucrurile bine”, a spus Cristian Popovici.
FC Botoșani: Pap – Karagounis, Miron, Burcă, Aristeidis – Oaidă, Rodriguez – Chitoșcă, Fulop, Golofca – Pop. În repriza a doua au intrat: Brânză, Patache, Dumitraș, Chindriș, Chirilescu, Târșa, Piftor, Corban și Cazacu
Aerostar: Hărăguță – Mihăescu, Mihăeș, Honea – Sahru, Chirilă, Căinari, Istrate – Vraciu, Hurdubei. Au mai intrat Ardei, Covasan, Buuhăceanu, Roșca, Artenie
Aerostar a evoluat în formula: Hărăguță- Honea, S. Ichim, Mihăeș, Mihălăchioae- Sahru, Chirilă, Fl. Istrate, Căinari- Vraciu, Hurdubei.
În partea secundă, cu excepția lui Potcoavă, au fost utilizați toți ceilalți jucători deplasați pentru testul de la Botoșani: Ardei, Roșca, Artenie, A. Pavel, Buhăceanu, Covasan (un jucător născut în 1998, venit în probe) și Florescu (și el un Under 21, adus de la Bucovina Rădăuți). Pe lângă Valentin Buhăceanu (ex Știința Miroslava) și amintitul Alin Florescu, lotului băcăuan li se vor adăuga stoperii Costin Ghiocel (de la Dacia Unirea Brăila) și Alexandru Ichim (de la Petrolul Ploiești) și, foarte posibil, jucătorul de bandă Vasile Chirilescu, care ar urma să vină sub formă de împrumut de la FC Botoșani. Totodată, nou promovata în liga secundă intenționează să înregimenteze încă un portar Under 21.