De ce Alexandru Dedu nu mai e un candidat credibil

Mărturisesc că, inițial, am vrut să public acest material către sfârșitul săptămânii. Ce m-a făcut să mă răzgândesc a fost atitudinea arogantă și sfidătoare a lui Alexandru Dedu la emisiunea găzduită de Costi Prună la Digisport. Și cu asta am enunțat și primul motiv. Urmează încălcările flagrante ale propriului program, cu care a câștigat alegerile din 2014, când l-am susținut.

Plecand de la premiza ca o Federatie puternica, este alcatuita din Cluburi puternice, o sa militez si sprijin, la nivel de prim esalon, crearea si intarirea Cluburilor Profesioniste, cu scopul ca intr-un viitor apropiat Liga Profesionista de Handbal sa poata organiza competitia cea mai importanta.

A mai auzit cineva vorbindu-se de Liga Profesionistă ??? Nimic. Nada. Niente. Nothing. Rien.

Sprijinirea neconditionata a tuturor membrilor afiliati ai FRH in toate demersurile facute in favoarea Handbalului, catre Institutiile Statului locale sau centrale.

Iată o listă scurtă a echipelor desființate în mandatul lui Alexandru Dedu, în pofida ”sprijinului necondiționat” primit: Oltchim Râmnicu Vâlcea, HCM Constanța, Știința Municipal Dedeman Bacău, Minaur Baia Mare, HCM Baia Mare, Energia Lignitul Pandurii Târgu Jiu, HC Odorhei.

Alegerea Selectionerilor Echipelor Nationale din randul unor candidati cu un puternic curriculum vitae, care vor antrena doar Selectionata Romaniei.

Ambii selecționeri antrenează și echipe de club de afară, fiind rupți de realitățile din handbalul românesc. Așa s-a ajuns ca naționala feminină să rateze obiectivul la ultimele mondiale, fiind eliminată de Cehia – o națională care nu înseamnă nimic la feminin.

Crearea cu ajutorul MTS si MECTS a Campionatului Scolar national de Handbal pentru clasele V-VIII. Acesta va functiona ca o baza de preselectie pentru CSS-uri si LPS-uri sau Cluburi private de juniori.

A auzit cineva de așa ceva ?

Accesarea de fonduri europene, prin atragerea si cointeresarea unor agentii specializate in intocmirea de proiecte cu finantare europeana.

Zero fonduri europene accesate.

Bonus, pentru băcăuani: cel mai slab sezon al Științei Municipal Dedeman Bacău s-a jucat sub conducerea amicului lui Alexandru Dedu, Mateo Garralda. Dar bineînțeles că președintele FRH n-a avut nicio legătură cu aducerea spaniolului la Bacău, în anul în care a câștigat alegerile. Așa cum n-a avut nicio legătură cu modul în care echipa băcăuană a fost masacrată de arbitrii Manea și Iliescu într-un meci decisiv la Baia Mare, în 2015. Baia Mare, locul unde HCM Constanța a refuzat să se mai prezinte la finala mică a Cupei României, după un meci cu… aceeași Minaur.

Să votezi un președinte cu un astfel de ”palmares” ar fi o probă de masochism, nu-i așa ? De aceea, este necesară o schimbare. Baftă, Narcisa Lecușanu!

Post Scriptum: nu încercați să confecționați scenarii, nu se află nimeni în spatele acestui material, așa cum nu s-a aflat nimeni în spatele celui în care scriam că Alexandru Dedu are cel mai credibil și coerent program pentru alegerile din 2014. De data aceasta, consider că Narcisa Lecușanu e varianta câștigătoare pentru handbalul românesc.

2 comentarii la „De ce Alexandru Dedu nu mai e un candidat credibil”

  1. Nu stiu cine va castiga..dar avem o mare rugaminte..sa ajute echipele de juniori..(exemplu: sa impuna echipelor din liga sa aiba grupe de juniori de la mini handbal pana la jun1…toti „cumpara” jucatori..dar este tot mai greu sa ii formezi.. echipele de liga avand buget destul de accesibil, ar putea sa creasca juniori ) Sunt grupe de juniori care se desfinteaza din mai multe motive..Va multumesc, cu speranta ca cineva ..de la conducerea FRH va si citii comentariul meu.

  2. Și Narcisa era in FRH și mai ales in comisia de litigii condusă de Marinescu cind semna ca și primarul decizii împotriva sportivilor și in favoarea penalilor

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.