După încheierea turneului final al campionatului național al handbaliștilor juniori I, încheiat cu al doilea titlu consecutiv pentru CSSM Bacău, i-am rugat pe o parte din elevii profesorului Gabriel Armanu să ne împărtășească gândurile lor la final de juniorat. Începem cu Dragoș Hanțaru, golgeterul turneului final de la Brașov, declarat și cel mai bun jucător al competiției. Un lider al generației sale și un caracter deosebit.
Pot să spun că acești 5 ani petrecuți la Bacău au fost cei mai frumoși ani ai mei, dar și cei mai grei. Am trăit momente foarte frumoase la Bacău, dar și unele mai puțin frumoase. Toate aceste momente vor rămâne în amintirea mea, indiferent unde voi ajunge. Publicul de aici este al 8-lea jucător și eu cred că merită mai mult decât o echipă în liga secundă. Turneul final de anul acesta a fost și cel mai greu de până acum. A fost greu din punct de vedere mental, nu din punct de vedere sportiv. Mi-a fost greu să mă gândesc la începutul turneului că se va termina junioratul și că, după terminarea lui, voi fi ”senior”. Cât despre rezultatul obținut, era unul așteptat, nu aveam voie să terminăm mai jos de locul 1. Mă bucur că am avut alături de mine cei mai buni jucători din țară, cei mai buni prieteni și cea mai bună familie. Fără ei nu aș fi reușit să iau 5 medalii în 5 ani și nu cred că aș fi reușit această performanță la alt club. Sper ca, în următorii 3-4 ani, să ajung să lupt din nou pentru o medalie de aur și aș vrea să o fac cu o echipă din Franța. Vreau să mulțumesc antrenorilor care au fost alături de mine până acum, familiei mele care m-a susținut mereu, colegilor și prietenei mele care mă suportă așa cum sunt !