”Of, ce dor, ce chin, ce jale, pe la poarta dumitale”, asta puteau să le cânte handbalistele băcăuane timp de 50 de minute penultimelor clasate din serie. Jocul ”studentelor” băcăuane din restanța de miercuri a fost o prelungire a celui de sâmbătă, cu Școala 181 București. Aceleași erori copilărești cu duiumul au făcut ca oaspetele, cu o singură victorie în campionat, să spere la măcar un punct.
Astfel, în primele 10 minute, băcăuancele au marcat șase goluri prin doar două jucătoare – Faig și Verșescu. În minutul 16, târgoviștencele conduceau cu 9-7, iar în minutul 21 cu 13-10, intrând mai apoi la cabine cu avantaj minim. Degringolada din tabăra Științei a continuat și în debutul părții secunde, echipa oaspete desprinzându-se, la un moment dat, la 5 lungimi – 23-18, în minutul 35. Gazdele au revenit în principal datorită evoluției tandemului Ivanov – Faig. Prima a închis poarta în ultimul sfert de oră, iar a doua a tras echipa după ea, înscriind nu mai puțin de 14 goluri. O victorie chinuită e, până la urmă, o victorie, care le permite băcăuancelor să acumuleze 14 puncte și să urce pe locul 9.
Știința: Ivanov, Uricaru – Faig 14 goluri, Verșescu 6, Ciobanu 4, Cășeriu 4, Croitoriu 2, Țocu 2, Iștoc 1, Aholtoae, Zaharescu. Antrenori: Costel Oprea, Constantin Hornea.
CSU: Manda, Ilea, Preda – Liță 10, Lipioască 9, Drăguț 4, Ivanciu 3, Diță 2, Necula 1, Marinică, Ilie, Micu. Antrenor: Aurel Iancu.
Sunt dezamagit de.ce vad de.mult.timp.la.aceasta echipa.domnu oprea aveti.si banca de rezerve de ce nu.le.introduceti.in teren?de ce nu.le.dati.o sansa.si.celor.de.pe.banca ? La.ce joaca cele.pe.care le.tineti.in brate tot pe locul 10 sunteti….
Sunteti gresit informat sau nu vedeti bine din tribuna. Nu tine dl Oprea pe nimeni in brate….Eu vad ca le tine pe banca.