Voleibalistele de la Știința Bacău n-au izbutit luni seara să obțină vreun punct din deplasarea de pe terenul deținătoarei Cupei Challenge. Din păcate, temerile profesorului Florin Grapă, vizavi de greșelile în preluarea serviciului, s-au adeverit, echipa băcăuană suferind din nou la acest capitol. Nici la blocaj și serviciu Știința n-a excelat, făcând doar 9 puncte cu aceste procedee, în condițiile în care, cu CSM Târgoviște, se făcuseră 22. Trebuie menționat și faptul că muntenegreanca Nikoleta Perovic a evoluat foarte puțin, din cauza unei probleme medicale la spate. De partea cealaltă, CSM București a avut în Jelena Alajbeg cea mai bună realizatoare, croata punând mingea jos atunci când le crăpa măseaua mai tare bucureștencelor. Păcat de această înfrângere categorică, în condițiile în care, în seturile al doilea și al treilea, diferența a fost minimă, dar făcută de erorile neforțate ale ”studentelor”.
CSMB (6 puncte din serviciu, 40 atac, 8 blocaje, 22 erori adversar, 5 servicii greșite): Milovits 2 puncte, Alajbeg 17, Koolhaas 8, Charuk 5, Dekany 13, Radosova 7, Carocci – libero. Au mai jucat Pîrv 2, Roșca și Ispas – libero. Antrenor: Nicola Negro.
Știința (4 puncte din serviciu, 41 atac, 5 blocaje, 16 erori adversar, 8 servicii greșite): Zburova, Rogojinaru 5 puncte, Faleș 10, Zarkova 4, Cazacu 10, Radu 4, Manu – libero. Au mai jucat Miclea 4, Perovic 7, Bălțatu 6, Otasevic, Albu – libero. Antrenor: Florin Grapă.
Celelalte rezultate ale etapei a VI-a: Dinamo București – CSU Galați 3:0 (14, 14, 22), CSM Târgoviște – CSU Medicina Tg. Mureș 3:0 (15,16, 8), Unic Piatra Neamț – Penicilina Iași 3:0 (21, 15, 17), Volei Alba-Blaj – SCM Pitești 3:0 (20, 16, 14) și CSM Lugoj – SCMU Craiova 3:0 (22, 22, 12).
Clasament: 1. Blaj 17p, 2. Târgoviște 15p, 3. CSM București 13p (14-6), 4. Știința Bacău 13p (14-8), 5. Dinamo 12p, 6. Unic 10p, 7. Lugoj 7p, 8. Medicina 6p (7-12), 9. Penicilina 6p (7-12), 10. Pitești 6p (7-14), 11. Galați 3p, 12. Craiova 0p.
Etapa a VII-a (12 noiembrie): Știința Bacău – Unic Piatra Neamț (ora 17), SCMU Craiova – Dinamo București, SCM Pitești – CSM Lugoj, Penicilina Iași – Volei Alba-Blaj, CSU Medicina Tg. Mureș – CSM București și CSU Galați – CSM Târgoviște.
foarte slab,o rusine de joc ! ne-am chinuit de parca jucam cu cine stie ce echipa mare.la fel am facut-o si cu dinamo.e jenant si totodata suparator ca mereu avem probleme cu preluarea…acum si cu blocajul si constructia…cu toate. Hai Stiinta !