Meci incendiar miercuri seara, în Sala Sporturilor din Bacău. În fața unui public nu foarte numeros, dar care a creat o atmosferă electrizantă, Știința Bacău a obținut o victorie de 3 puncte în fața echipei care, înainte de această etapă, se afla în fruntea ierarhiei Diviziei A1, cu maximum de puncte. Cu un serviciu foarte bun și o apărare atentă, băcăuancele au blocat-o în nenumărate rânduri pe Collar, scoțându-l din minți pe antrenorul oaspetelor Dragan Nesic. De altfel, după meci, tehnicianul sârb i-a reproșat voleibalistei spaniole evoluția slabă, pe un ton ridicat. A fost un nou joc care a arătat că echipa băcăuană e în creștere și se poate bate de la egal la egal cu marile favorite ale campionatului.
Știința a început în trombă partida, având 6 puncte avans la primul time-out tehnic și 7 la al doilea. S-a făcut mai apoi 22-15 și, când setul părea încheiat, târgoviștencele au punctat de 6 ori consecutiv pe serviciul Roxanei Ivanof. Două atacuri finalizate cu brio de Cristina Cazacu au adus echipa băcăuană la un pas de câștigarea setului, ultimul punct fiind făcut de ex-băcăuanca Sobo, cu un atac în afara terenului.
În setul al doilea, a fost rândul oaspetelor să înceapă în forță, conducând cu 6-1. Băcăuancele au egalat la 9, apoi s-au desprins la 13-10 și au intrat la al doilea time-out tehnic cu 5 puncte în plus. După 20-16 făcut de un as al Cristinei Cazacu, echipa târgovișteană a luat conducerea cu 22-20 pe serviciul lui Collar, setul fiind închis de un atac al experimentatei Djerisilo.
Setul al treilea a fost echilibrat doar în prima parte, după care ”studentele” s-au impus la 16 datorită celor 6 blocaje și 4 puncte direct din serviciu. Cel de-al patrulea parțial a avut o desfășurare palpitantă. De la 6-4 pentru Știința, oaspetele au întors, conducând cu 10-7, scor la care Florin Grapă a cerut time-out. Băcăuancele au egalat la 11, însă CSM Târgoviște a intrat cu 3 puncte avans la al doilea time-out tehnic. Gazdele au egalat din nou, au condus cu 19-17 și 22-20, după care oaspetele au punctat de 3 ori pe serviciul Dianei Calotă. Purtate pe aripi de un public frenetic, băcăuancele au revenit și au valorificat prima minge de meci, muntenegreanca Perovic punctând direct din serviciu.
Cu această victorie, Știința Bacău acumulează 13 puncte și urcă pe locul al doilea în clasament, la 1 punct în spatele campioanei Volei Alba-Blaj, ultima treaptă a podiumului fiind ocupată de CSM Târgoviște, cu 12 puncte.
Știința (6 puncte din serviciu, 40 atac, 16 blocaje, 36 erori adversar): Zburova 1 punct, Perovic 14, Zarkova 8, Faleș 5, Cazacu 17, Radu 14, Manu – libero. Au mai jucat: Miclea, Rogojinaru 2, Bălțatu, Otasevic 1, Albu – libero. Antrenori: Florin Grapă, Aurel Cazacu, Rareș Puni.
CSM Târgoviște (6 puncte din serviciu, 52 atac, 7 blocaje, 21 erori adeversar): Brcic 2, Collar 14, Sobo 8, Ivanof 6, Djerisilo 23, Ikic 10, Trică – libero. Au mai jucat: Marciu 1, Calotă 1, Mitrănescu. Antrenori: Dragan Nesic, Atanas Lazarov.
Celelalte rezultate ale etapei a V-a: SCMU Craiova – Volei Alba-Blaj 0:3 (-21, -21, -14), CSM Lugoj – Dinamo București 3:2 (-24, 20, -24, 19, 8), SCM Pitești – Unic Piatra Neamț 1:3 (-20, 22, -21, -23), Penicilina Iași – CSM București 3:0 (21, 21, 18) și CSU Medicina Tg. Mureș – CSU Galați 3:0 (21, 11, 11).
Etapa a VI-a (5-7 noiembrie): CSM București – Știința Bacău (luni, 7 noiembrie, ora 18, live Digisport 3), Dinamo București – CSU Galați, CSM Târgoviște – CSU Medicina Tg. Mureș, Unic Piatra Neamț – Penicilina Iași, Volei Alba-Blaj – SCM Pitești și CSM Lugoj – SCMU Craiova.