Declarații după SC Bacău – Academica Clinceni 2-2

Cristian PopoviciCristian Popovici: ”Era clar că ne așteaptă un meci dificil, fiindcă în play-off nu există meciuri ușoare, întâlnindu-se cele mai bune echipe ale seriei. Ne doream victoria, tocmai pentru a sta cât mai aproape de echipele fruntașe și pentru a încerca să mai urcăm în clasament. Din păcate, terenul a fost aproape impracticabil, obligându-ne să jucăm doar cu mingi lungi, fără să poată fi vorba de combinații, iar înainte de joc le-am spus jucătorilor noștri că va câștiga echipa care va greși mai puțin. În prima repriză, noi am fost cei care am greșit și le-am dat ocazia adversarilor să aibă 2-0. La pauză, am insistat pe faptul că nu e nimic pierdut și noi nu avem nimic de pierdut. În repriza secundă, am înscris de două ori și am mai avut câteva situații de a marca, venite pe fondul unui joc de angajament, pe multe faze fixe și cred că am fost foarte aproape de a câștiga partida. E un egal care nu ajută niciuna din cele două echipe, în schimb pentru noi e important că nu am pierdut niciunul din cele 3 jocuri din play-off și ne putem compara cu echipele bune din seria noastră. Nu am ce să le reproșez jucătorilor noștri, care s-au dăruit, în condițiile unui meci de luptă. Am întâlnit, însă, un adversar foarte bun, cu mulți jucători de Liga I, care ne-a învins aici în sezonul regulat. Cum am spus, ne-am dorit să câștigăm, de aceea am și riscat pe final. Am avut o repriză secundă mai bună, fiindcă am atacat în jumătatea de teren care s-a prezentat mai bine, dovadă că toate cele 4 goluri s-au înscris la o singură poartă.”

Mugur BolohanMugur Bolohan: ”Din punctul meu de vedere, a fost un meci urât, pe un teren desfundat, pe care nu s-a putut juca mai nimic, decât  minge lungă și am încercat să câștigăm mingea a doua. Echipa mea a avut o primă repriză mai bună, după care jocul s-a schimbat în cea de-a doua repriză. Nu știu ce să comentez la faza penalty-ului, pentru că eram departe, cert e că portarul meu e la spital cu mâna ruptă. Felicit ambele echipe pentru efortul depus pe un asemenea teren, acestea sunt condițiile momentan în Liga a II-a din România. Eu cred că amândouă echipele se pot lupta pentru primele două poziții ale seriei, fiindcă suntem acolo, aproape. Și echipa mea și cea din Bacău practică un fotbal frumos și sunt șanse să terminăm în primele 2-3.”

Un comentariu la „Declarații după SC Bacău – Academica Clinceni 2-2”

  1. Mult praf la Calarasi.
    Numai dupa cele 4 meciuri din play-off:
    1. Calarasi 8p (11-3) Ad.(-1);
    2-3.
    Braila 7p (9-5) Ad.(+1);
    Bacau 7p (7-6) Ad.(+1);
    4. Rapid 6p (5-6) Ad.(0);
    5. Clinceni 5p (8-8) Ad.(+2);
    6. Farul 0p (2-14) Ad.(-6).

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.